Deşi plănuiau să o întindă până de Crăciun, potrivit surselor noastre emisiunea nu va mai rula decât pe durata a două ediţii, cea de azi şi cea de săptămâna viitoare, într-o variantă comprimată. Se pare că evoluţia modestă a coprezentatorilor Lili Sandu şi Victor Slav şi, culmea, efectul nu tocmai îmbucurător pe care Horia Brenciu l-a avut asupra publicului său, sunt considerate de producători a fi principalele cauze ale audienţelor dezastruase în raport cu concurenţa.
Însă tocmai producătorii, în principal celebra Mona Segal, sunt cei traşi la răspundere pentru rezultatele slabe de mai marii Antenelor. Toată această poveste vine la numai o zi după ce s-a stabilit întreruperea colaborării cu emisiunea “Serviciul Român de Comedie”.
“Motivul este legat de performanţele ultimelor ediţii. Măsura luată este bruscă, neaşteptată şi din raţiuni economice, respectiv, restrângerea cheltuieliilor staţiei”, a explicat Toni Grecu pentru paginademedia.ro.
„Conform strategiei de programming, săptămâna viitoare Antena 1 va difuza în aceeaşi ediţie atât semifinala, cât şi finala Dansează printre stele. Perechea câştigătoare va fi votată de public, premiul cel mare constând în 50.000 de Euro”, ne-au declarat reprezentanţii Antena 1.
Stiri Mondene Comentează