Se fac aproape patru ani de când Oana Frigescu a părăsit pupitrul știrilor și nu a mai fost cooptată în niciun proiect de televiziune. În tot acest timp, bruneta a stat într-un con de umbră și a încercat să găsească o rezolvare pentru toate problemele ei. Conform surselor noastre, o bună bucată de vreme, Oana a rupt relațiile cu cei apropiați, dat fiind faptul că era mereu tensionată și nemulțumită de traiul ei. Lucrurile au luat o întorsătură neașteptată și a ieșit soarele și pe strada sa. Frigescu nu numai că și-a îmbunătățit starea financiară, dar și-a refăcut relațiile cu prietenii. Ba mai mult, după o serie de scandaluri și tot felul de acuze, multe dintre ele pe fondul banilor, Oana s-a împăcat cu tatăl fiicei sale, cu care a început să aibă o relație decentă.

Viața Oanei Frigescu este mult mai liniștită

După ce și-a pus pe picioare afacerea cu bijuterii hand-made și a început să primească și comenzi, Oana Frigescu s-a mai relaxat și și-a schimbat comportamentul față de cei din jurul ei. Așa se explică și apropierea de tatăl fiicei sale, căruia până de curând i-a adus tot soiul de acuze. Relaxată datorită situației financiare, Oana nu mai are nimic împotriva întâlnirii dintre fiica ei, Maria, cu fostul ei soț. Mai mult, chiar este de acord să o lase pe micuță cu el și în afara orelor de vizită, și chiar să-și petreacă și vacanțele cu Andrei. Conform surselor noastre, de când și-a pus afacerea pe picioare, Oana nu mai are nici prea mari pretenții materiale de la tatăl fiicei sale, ci o mulțumesc doar pensia alimentară și faptul că bărbatul are grijă să-i cumpere fetiței tot ce aceasta își dorește.

 
 

Urmărește-ne pe Google News