Pasiunea cu care își joacă rolurile se vede și oamenii o admiră pentru modul în care munca ei reușește să îi deconecteze și să îi acapareze totodată. Ca să nu aibă parte de vreo surpriză neplăcută, actrița nu se prezintă niciodată în fața publicului fără repetarea fiecărui moment.

“Am o tehnică foarte specială: repet toată piesa înainte, tot textul, mental măcar ca trasee pe repede înainte toată mișcarea, tot. Vin la teatru cu o oră jumate două înainte, chiar dacă l-am jucat alaltăieri. Există un spectacol care se numește “Astă seară: Lola Blau”, pe care îl joc de 25 de ani și înaintea fiecărui spectacol repet”, ne-a povestit Maia Morgenstern.

Are întotdeauna emoții

Deși are o vastă experiență în actorie și interpretarea este una firească, actrița recunoaște că de fiecare dată are anumite trăiri.

“Totdeauna am emoții. Cum de ce? Am emoții pentru că vârsta trece și mobilitatea e alta și mintea e alta și trupul e altul. Și da și contează pentru mine. Și aș minți și aș fi ipocrită să nu spun că nu contează și cât de mult percepția publicului. Da, contează, publicul mă definește în ceea ce sunt ca actor, ca artist, în dezvoltarea și transformarea mea”, a declarat, pentru Libertatea, Maia Morgenstern.

La finalul piesei de teatru, când este mulțumită de rezultat, este bucuroasă. Sunt și altfel de momente însă. “Când lucrurile nu au funcționat ești grozav de frustrat, eu cel puțin! Evident, sunt un om. Cred că un lucru știu sau am învățat sau învăț să spun: am greșit, îmi pare rău”, a precizat actrița.

Citește și: Maia Morgenstern a învățat secretele echilibrului de la tatăl ei. A început lecțiile de yoga la 5 ani

Urmărește-ne pe Google News