Invitată alături de alte trei nume familiare Antenelor să turneze la Lugoj, judeţul Timiş, un nou episod al emisiunii “Poftiţi pe la noi”, Tonciu a ales cea mai rapidă, cea mai comodă, dar şi cea mai costisitoare cale de a ajunge la filmări.
Din grupul celor patru vedete chemate la ordinul lui nea Marin, “stăpânul nuielei”, Tonciu a fost singura care a preferat… avionul.
Aşa se face că, după aproximativ o oră de zbor plăcut, Andreea a ajuns ca o floare la Timişoara, unde a fost preluată de un şofer care a parcat-o fix în poarta unei pensiuni.
În schimb, colegii ei de platou Cosmin Seleşi, Octavian Strunilă şi Mara Bănică au suportat cu stoicism un drum de mai bine de opt ore făcut cu maşina între Bucureşti şi Lugoj.
Ca să iasă bine la monetarul făcut de producători, Strunilă şi Seleşi s-au “cuplat” la o maşină, iar Mara a condus în legea ei autoturismul personal.

 
 

Urmărește-ne pe Google News