În urmă cu aproximativ o săptămână, soția fostului tenisman Ilie Năstase și-a inaugurat spațiul de joacă și a încercat să o facă fastuos, cu vedete. Au fost câteva care au răspuns prezent invitației lui Brigitte, iar printre ele s-a numărat și Anamaria Prodan, scumpă la vedere la genul ăasta de mondenități. Grație amiciției lor însă, Prodanca ar fi plecat în mijlocul unor negocieri privind viitoare transferuri de fotbaliști și s-ar fi schimbat în mașină pentru a corespunde dress-code-ului. Ajunsă la inaugurare cu mare întârziere, spre nemulțimirea gazdei, nevasta lui Reghe a dat câteva interviuri, a făcut poze la panou și, după aproximativ zece minute, și-a anunțat plecarea. Iar asta i-a umplut paharul răbdării lui Brigitte.

Potrivit martorilor și apropiaților celor două, soția lui Năstase s-ar fi apucat să-i reproșeze Prodancei că nu a procedat corect stând atât de puțin, mai ales că venise aproape de spartul târgului, iar în replică, nevasta lui Reghe i-ar fi aruncat în față că a făcut eforturi serioase pentru a ajunge, că a vorbit cu presa pentru mediatizarea evenimentului și că, din punctul ei de vedere s-a achitat de orice obligație amicală ar fi avut la ea. Iar pe parcursul discuției, spiritele s-au încins și, nemaisuportând nemulțumirile lui Brigitte, Prodanca ar fi anunțat-o că e ultima oară când mai calcă la un eveniment de-al ei, orice ar fi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News