Precedentul creat de justiția din România în cazul Irinei Cristescu poate aduce răsturnări de situații în multe cazuri asemănătoare. Cântăreața Cream trece printr-un proces de stabilire a custodiei pentru micuțul ei, Noah, băiețelul pe care-l are cu americanul Jeremy Lewis. Vedeta a venit cu băiatul în țară și încearcă să obțină custodia acestuia în justiția din România. Și dacă până de curând demersul ei părea a fi încununat de succes, contactat de reporterii Libertatea, avocatul Andrei Condoianis a declarat că precedentul creat de Irina Cristescu ar putea schimba complet situația.

”Se poate aștepta la ceva asemănător”

„Cazul Cristescu poate constitui un precedent. Claudia Pavel se poate aștepta la ceva asemănător. Dar este importantă motivarea judecătorilor în prima situație. În practica judiciară de la noi nu ar fi fost posibil așa ceva până acum”, a precizat avocatul pentru Libertatea.

Acuzată de răpire

Cream a născut în SUA, în urmă cu patru ani un băiețel, Noah, în timpul relației cu americanul de culoare Jeremy Lewis. După scurt timp de la naștere vedeta a revenit în țară, iar anul trecut a intentat acțiune în justiție pentru stabilirea custodiei micuțului. Familia bărbatului a declarat în presa din România că de fapt Cream a plecat cu cel mic doar pentru o perioadă scurtă, pentru refacerea actelor, și că ei consideră că puștiul a fost răpit.

Irina Cristescu a fost înfrântă de tatăl fiicei sale

Cazul Irinei Cristescu a șocat opinia publică din România după ce o instanță din țara noastră a decis ca fiica ei de doi ani pe care o are cu fostul soț, un multimilionar mexican, să aibă domiciliul la tată, chiar dacă acesta ar fi violent. Tribunalul București a decis săptămâna trecută că Irina Cristescu trebuie să o trimită pe fiica ei, Alessia, în Mexic, la domiciliul tatălui, de care femeia a fugit cu ajutorul Poliției și al avocaților în urmă cu doi ani. Irina a mărturisit că a fost în pericol de moarte alături de fostul soț și că a reușit să scape din calvarul mexican cu greu. Ajunsă pe pământ românesc, tânăra a crezut că a încheiat coșmarul, dar decizia uluitoare a instanței a făcut-o să meargă în Parlament pentru a-și susține cauza în fața Comisiei pentru Abuzuri.

 

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News