Sidonia Spataru, cea care i-a fost alături peste 30 de ani maestrului, este  persoana care mai cultivă numele celui ce a fost ”regele aplauzelor” și nu mai are așteptări de la oficialități și ministere.

”Am rămas cu un gust amar, oameni ce s-au oferit să mă sprijine în a păstra numele artistului  viu în patrimoniul cultural, s-au întrecut în promisiuni. Nici măcar o stradă care să poarte numele artistului (proiect trâmbițat în fața presei de oficiali ai Primăriei muncipiului București) nu există azi. Strada ”Dan Spătaru” este o adresă falsă. M-am rugat în repetate rânduri și de Primăria Sectorului 2, însă fără rezultat. A rămas doar festivalul muzical ce-i poartă numele din orașul de unde s-a afirmat (n.r. Medgidia), și acela făcut cu mari eforturi. Merge mai departe grație primăriei”, își povestește dezamăgirea doamna Spătaru.

Soția regretatului artist mai spune și că sumele ”moștenite” din drepturile de autor sunt neînsemnate.

”De pe urma creației și imaginii lui Dan Spătaru,  carieră prodigioasă ce s-a întins pe 50 de ani, vin ca drepturi de moștenire sume neînsemnate, câteva milioane trimestrial. Mulți artiști consacrați cântă melodiile lansate de Dan și câștigă de pe urma lor, însă, în afară de Paul Surugiu ”Fuego”, nimeni nu a cerut acordul. De la Uniunea Compozitorilor vin bani de pe un singur text compus Dan Spătaru, cel al magistralei ”Drumurile noastre”, de la CREDIDAM, când se întâmplă să de difuzeze imagini iar de la casele de discuri, ce se mai  vinde cu artistul”, adaugă Sidonia Spătaru.

Nepoțica sa, duet cu bunicul!

Una dintre cele mai mari bucurii ale Sidoniei este în prezent Maria, nepoata sa, născută la câteva luni după moartea artistului, și care i-a moștenit ochii și talentul artistic al celui care a vânzut zeci de milioane de discuri în Europa de Est , în special Rusia cu șlagăre precum ”Țărăncuță, țărăncuță”, ”Măicuța mea”, ”Trecea fanfara militară” ori ”Drumurile noastre”, care se dovedesc la fel de savuroase și la modă chiar și astăzi. Deși pare imposibil, micuța solistă va cânta în duet cu bunicul său, inedit proiect de studio ce va folosi înregistrări cu vocea lui Dan Spătaru

 

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News