Bunurile lui Sabin Ivanof ar putea fi scoase curând la vânzare, fapt ce l-a speriat groaznic pe afaceristul falit. După un an de procese, una din firmele cu care a lucrat i-a acţionat în judecată atât pe soţul Simonei Pătruleasa, cât şi pe asociatul său.
Instanţa a decis că cei doi datorează peste 300.000 de lei. Pasul următor a fost ca avocaţii firmei să ceară, tot în instanţă, ca soţii Simona Pătruleasa şi Sabin Ivanof să-şi separe bunurile, pentru a-l putea executa doar pe cel responsabil de neîndeplinirea termenilor contractuali, adică pe soţ.
Aflat în pericol ca executorii să apară la uşa lui pentru a-i număra ceasurile, maşinile şi bunurile ce pot fi vândute, Sabin a intrat în panică.
A recurs la o ultimă încercare de a scăpa de inevitabil sau măcar de a-l amâna cu cel puţin câteva luni. Printr-o găselniţă avocăţească, Sabin a introdus o contestaţie la executarea silită şi o solicitare de suspendare.

Chemat în instanţă pentru o rată de 200 de euro pe lună

Primul termen este pe 14 august, iar Sabin a reuşit să se bucure de o vară alături de Simona şi de fetiţa lor, fără ca executorii judecătoreşti să le strice liniştea familiei. Sabin este un client vechi al judecătoriilor din cauza datoriilor.
În urmă cu un an afaceristul era chemat în instanţă din cauza unui credit neachitat. El nu mai plătise ratele (200 de euro lunar) de multă vreme, iar bancherii nu l-au păsuit pe soţul vedetei mai mult decât pe ceilalţi clienţi şi s-au adresat instanţei. Se pare că banii, 15.000 de euro, completaseră suma de care Sabin şi Simona au avut nevoie pentru a-şi organiza nunta din Capri.
Tot anul trecut, Sabin s-a aflat în mijlocul unui scandal financiar cu Ştefan Bănică jr, fiecare dintre cei doi încercând să iasă fără pierderi dintr-o afacere eşuată cu un bloc din cartierul Aviaţiei, pentru construirea căruia s-au cheltuit peste 1,4 milioane de euro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News