La modul cel mai serios, statuia făurită la Bruxelles a interpretului ursar originar ce a cântat în multe cluburi din toată Europa alături de formații de muzică electronică, va ajunge sâmbătă la Palatul Parlamentului (unde va fi vernistată la Muzeul Naţional de Artă Contemporană), iar, în aceeași zi, va fi pusă pe soclu în satul Valea Plopilor, în curtea unde a locuit defunctul Tamango, trecut în neființă la 2012, la vârsta de 65 de ani, după ce a suferit un atac celebral.

O figură frumoasă va face, cu siguranță, veteranul Dj Vasile, care, mai mult ca sigur va uimi audiența țigănească mixând muzică electronică pe uliță. Itinerariul după care a fost transportată statuia -Bruxelles – București – urmând să ajungă în satul Valea Plopilor, comuna Ghimpați, jud. Giurgiu -, a fost filmat în întregime și va face subiectul unui scurt metraj  realizat de regizorul belgian Koen Van Sande.

Statuia lui Tamango, a cărui voce s-a auzit în melodii semnate de Shukar Collective, Hara, Matze, chiar și în jingle-urile Radio Guerilla, a fost realizată de ol artista plastică stabilită în Belgia, Claudiei Rădulescu și care l-a întâlnit pe lăutar  la un concert, într-un club din Bruxelles. Cum Aurica, nevasta lui Tamango nu a știut niciodată cât de cunoscut a devenit bărbatul ei, artista de origine română a venit cu inițiativa de a-l aduce pe Tamango, statuia în mărime naturală, acasă, după un popas la Palatul Parlamentului, și de a-i filma răposatei ”turneul”.

”Și-a iubit țiganul chiar dacă nu i-a cunoscut talentul”

”Doamne, pupa-ţi-aş tălpili tale! Cum să nu vreau! Îl pun în grădină printre flori, beau cafeaua cu el, îi povestesc de toate. Nici nu mă mai duc la cimitir!”, a fost răspunsul văduvei Aurica, femeia care, de când i-a murit bărbatul, toate necuzurile le povestește în fața crucii lăutarului. Ea n-a fost niciodată la o cântare a bărbatului ei pentru că, a explicat ea, îi era rușine de lume.

De când a aflat că Tamango vine acasă, de fiecare dată când o întreba cineva ce face, Aurica răspunde: ”Io-te ce să fac? Îl aştept pe Tamango să vină din turneu”. Aflând ce personalitate a trăit în satul unde este staroste și ce lume bună vine sâmbătă în Valea Plopilor, primarul localității a promis că montează un stâlp de iluminat care să bată în curtea Auricăi, să se vadă statuia mai bine. Și va fi singurul de pe stradă.

Urmărește-ne pe Google News