Teo a ajuns în Viena acum două zile, încrezătoare şi plină de viaţă. De altfel, imediat cum a sosit în capitala Austriei, înainte de a merge la Clinica AKH pentru consultaţii, s-a plimbat şi s-a bucurat de frumuseţea oraşului.
Starea ei de sănătate e bună
Ieri, vedeta TV a mers la spital şi a făcut o serie de consultaţii cu, spun sursele noastre, rezultate îmbucurătoare, starea ei de sănătate fiind bună. Totuşi, Teo va fi operată astăzi, intervenţia pe care o va suporta fiind una minoră, ei urmând să-i fie extirpate câteva eventraţii (acestea arată ca niste hernii şi apar, de regulă, la persoanele care au avut repetate intervenţii chirurgicale – n.r.). La începutul acestui an, Teo Trandafir a fost diagnosticată cu pancreatită acută, iar starea ei era atât de gravă, încât vedeta a fost transportată în Austria, unde a suferit două intervenţii chirurgicale şi a stat internată aproape 3 luni.