În urmă cu nouă ai, Giulia declara că i s-a împlinit un mare vis și că o să-și amintească toată viața de experiența pe care a trăit-o pe platourile de filmare a telenovelei „Inimă de țigan”. După o perioadă în care a încercat să obțină și alte proiecte, tânăra a decis să-și urmeze însă o altă mare pasiune. După luni de mun

că, Giulia și-a deschis primul ei salon de înfrumusețare, jucând acum propriul rol, cel de…manichuristă.

„Acestea sunt cele două roluri importante din viața mea. Am reușit să deschid mica afacere care m-a pasionat din copilărie”, a spus interpreta Izaurei din telenovela fenomen „Inimă de țigan”. Chiar dacă este la început de drum, fosta actriță începe să primească din ce în ce mai multe cereri.

De la actriță, la manichiuristă

Dat fiind faptul că în timpul filmărilor Giulia și-a făcut o sumedenie de prieteni, tânăra speră ca o parte dintre colegele ei să-i solicite serviciile. Cu sau fără ajutorul fostelor colege, tânăra pare să se descurce destul de bine, având zilnic programări, cel puțin asta reiese din postările pe care le are pe pagina are pe pagina oficială a micuțului ei business.

 
 

Urmărește-ne pe Google News