L-a «urmărit» la emisiune

De altfel, artista şi-a dorit atât de mult să-l cunoască pe designer, încât a participat, în urmă cu câteva luni, la castingul pentru emisiunea acestuia de la Kanal D. Sorina a trecut de preselecţii, dar, din păcate pentru ea, nu a putut fi prezentă în faza finală.
“Şi acum îmi pare rău că, după ce am luat castingul, nu am putut fi prezentă la emisiunea lui, întrucât aveam un turneu în acea perioadă. Dacă s-ar ivi altă ocazie, cu siguranţă aş profita de ea”, a adăugat Ceugea. Însă pasiunea ei nu a reuşit să-i înmoaie inima lui Bote, căruia nici prin cap nu-i trece să devină primul bărbat din viaţa tinerei.
“Nu pot răspunde sentimentelor Sorinei. Mă simt onorat că m-a ales, dar aş trece de bariera profesională. Nu mi-o amintesc de la casting, pentru că au fost multe fete. Sper să nu devină o obsesie pentru ea, cum am păţit cu alte domnişoare care îmi trimit şi acum mesaje de dragoste, poezii şi propuneri indecente pe telefon, la orice oră din zi şi din noapte”, a spus Bote, contactat fiind pe marginea acestui subiect.

Dorian Popa, roata de rezervă!


Deşi va face tot ce-i stă în putinţă să-l seducă pe Bote, Sorina este conştientă că există riscul ca strategia ei de cucerire să nu funcţioneze, iar ea nu va putea rămâne virgină toată viaţa. Astfel că artista are şi o variantă de rezervă, în ceea ce priveşte alegerea bărbatului pentru care ar renunţa la virginitate. Potrivit propriilor mărturisiri, ea nu ar zice “nu” nici în situaţia în care Dorian Popa, un alt burlac celebru, ar marşa la oferta ei. ( Luana Mare)

 
 

Urmărește-ne pe Google News