Prezentă la deschiderea oficială a târgului de nunți, Valentina Pelinel a mărturisit că nu se gândește încă la momentul în care va fi mireasă.

Foto: Dumitru ANGHELESCU

Prioritar pentru ea este botezul micuțului Milan, băiețelul său și al lui Cristi Borcea, care are deja șapte luni. Creștinarea acestuia va avea loc abia în momentul în care tatăl lui va putea veni acasă. Valentina este însă optimistă că acest lucru se va întâmpla în curând. Până atunci însă, ea s-a implicat în organizarea nunților pentru viitori însurăței, la locațiile iubitului său.

”Nu am reușit să facem nici botezul. Nu mă gândesc la petreceri pentru mine, pentru noi, ci organizăm pentru alții alții. Sper să pot face fericite alte persoane. Nu e greu, e frumos, oamenii vin cu gânduri bune, vin să ceară sfaturi, ajutor. Simt foarte multă emoție. Se bucură când mă văd, cum mă bucur și eu. Îi întâlnesc acum un pic dintr-o altă postură. Eu am fost întotdeauana parte din viața asta mondenă, de la 16 ani. Important este să fie Cristi bine și să putem face botezul lui Milan, măcar la biserică, pentru că de petreceri nu ne arde acum. Nu discut legea grațierii, dar Cristi oricum ar trebui să vină curând acasă. Sunt optimistă, speranța moare ultima!”, a declarat Valentina Pelinel pentru Libertatea.

Vorbesc în fiecare zi la telefon!

Chiar dacă Borcea își ispășește pedeapsa, în penitenciar, acest lucru nu-l impiedică să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă cu Valentina Pelinel și cu fiul său. Partenera sa, care-l așteaptă acum cu nerăbdare în vila familiei, în care s-a mutat de curând, a dezvăluit de câte ori își aude iubitul la telefon.

”Vorbim în fiecare zi”, a spus aceasta pentru Libertatea.   

Urmărește-ne pe Google News