Oana Zăvoranu a creat isterie când a anunțat că-și donează hainele
De departe, cel mai răsunător moment a fost cel creat de Oana Zăvoaranu. O inițiativă cartitabilă s-a transformat într-o adevărată isterie.
După ce a anunțat pe site-ul ei de socializare că va dona haine, pantofi și genți în valoare de 200.000 de euro, românii au făcut coadă în fața apartamentului ei. Unii au venit chiar și cu 12 ore înainte de ora anunțată, dormind la coadă pentru a fi siguri că vor primi măcar un accesoriu purtat de Oana, astfel că a fost nevoie de intervenția oamenilor legii pentru asigurarea ordinii. Puhoiul de persoane care au luat cu asalt locația nu doar că au blocat străzile și bulevardul principal, dar s-au îmbrâncit, s-au înjurat, s-au împins și au comentat încontinuu că nu vor ajunge haine pentru toată lumea. Într-un final, Zăvo a făcut un soi de loterie, adică fiecare participant primea obiectul care se cuvenea numărului pe care îl alegeau, a încercat să facă pe toată lumea să se simtă bine, să fie toți mulțumiți, într-un final evenimentul să fie unul reușit. Însă intenția bună a Oanei nu s-a terminat după aproape 10 ore de împărțit haine, căci circul s-a mutat din stradă pe site-urile cu anunțuri. Unii dintre cei care s-au îmbulzit și au stat la cozi, au scos imediat spre vânzare pantofii și hainele primite de la vedetă.
Cristi Boureanu s-a bătut cu un polițist
Un alt moment care a făcut deliciul publicului consumator de scandaluri a fost cel creat de Cristian Boureanu. În luna iunie, fostul deputat a făcut scandal în trafic cu polițiștii de la Rutieră, totul terminându-se cu un dosar penal.
Provocat de polițistul care l-a oprit în trafic, Boureanu, care se afla cu influența alcoolului l-a amenințat și l-a lovit. Ceva mai stăpân pe situație, dar și pe propriile picioare, polițistul a rispostat și l-a lăsat lat pe Boureanu. În urma loviturii încasate, Cristi a avut nevoie de îngrijiri medicale stomatologice. Circul a fost cu atât mai mare cu cât, atât polițiștii care erau prezenți la scandal, cât și Laura, iubita lui Boureanu au filmat întreaga scenă, imaginile ajugând virale. După acest incident, omul de afaceri și-a învățat lecția, iar în momentul de față s-a apucat de aikido, un sport care îl ajută să-și păstreze controlul în astfel de situații.
Vedetele au făcut circ și în 2017
Marcel Toader a arătat la TV chiloții Mariei Constantin
Un alt circ mediatic l-a provocat Marcel Toader, aflat în divorț de cea de-a șasea soție, Maria Constantin. Totul a început relativ ușor: ea îl acuza pe el de agresiune fizică și că i-a furat toții banii, iar el de infidelitate, urmând ca în scurt timp să se ajungă la un scenariu prost de film.
Astfel, omul de afaceri a început să facă publice detalii cât mai intime din viața soției sale. În unul dintre episoade Toader a povestit că a găsit sub scaunul din dreapta mașinii sale o pereche de chiloți, care ar prezenta „urme biologice” ale amantului. Chiar dacă a dus lenjeria intimă la un laborator de analize, unde nu s-a descoperit niciun corp străin, Toader nu s-a potolit și a continuat acuzațiile. Au urmat apoi un șir de investigații proprii, încercând să arate publicului amprente pe capota mașinii soției sale, semn că acolo a întreținut relații sexuale Maria cu amantul ei. Apogeul penibilului l-a atins însă în momentul în care a plimbat doi saci cu haine prin platoul unei emisiuni de divertisment, ca mai apoi să meargă în satul fostei soacre și să lase în fața casei hainele Mariei. Tot acest circ nu a făcut decât deliciul telespectatorilor care s-au amuzat teribil pe seama omului de afaceri în vârstă de aproape 55 de ani. Conștient de faptul că s-a făcut de râs, Toader a pus toate aceste dezvăluiri pe seama faptului că fosta lui parteneră și mama acesteia i-au făcut farmece și i-au sucit mințile.
Brigitte Năstase îi face periodic circ lui Ilie Năstase
Chiar dacă circul dintre Brigitte și Ilie Năstase datează de ceva ani, nu putem să nu-i băgam în topul nostru. Cei doi găsesc mereu câte un motiv să fie în atenția presei, cea care alimentează toate știrile fiind nimeni alta decât Brigitte. După ce la finele lui 2016, Brigitte se certa în mijlocul străzii cu presupusa amantă a fostului tenismen, căreia îi cerea să-i lase soțul în pace, toată lumea credea că se vor potoli apele. Deloc. Crizele au început chiar la ziua de naștere a lui Brigitte, când Ilie și-a făcut târziu apariția la petrecere. Apoi, circul s-a mutat către Amalia Năstase, fosta soției a tenismenului, pe care Brigitte a acuzat-o că se bagă în căsnicia ei, că îi cere bani lui Ilie și că o vorbește de rău prin oraș. Amalia nu a alimentat scandalul, însă Brigitte a continuat să o atace. După mai multe declarații prin presă că vrea să divorțeze de Ilie, Brigitte a început să iasă tot mai des în cluburi, să se distreze cu prietene ei, fără Ilie, și a lansat zvonul cum că ar avea un amant. Nici măcar ideea că Brigitte s-ar putea cupla cu un alt bărbat nu l-a făcut pe Năstase să-și schimbe comportamentul, ci a continuat să-și vadă liniștit de treburile lui, încercând să ignore afirmațiile soției sale.
CITEȘTE ȘI:
EXCLUSIV/ Irina Columbeanu și-a cunoscut fratele vitreg. Anthony e fiul cel mic al lui Mister Pink