Doar că acesta nu era un „mort oarecare”, el fusese soţul ei atât de bun şi care îi crescuse, de 16 ani, fata ca pe propriul lui copil… Dar nu aveam de unde să ştiu eu, la vremea aceea, cine este cu adevărat această „distinsă doamnă”. Urma, din nefericire pentru mine, să aflu cu vârf şi îndesat, în anii grei şi chinuiţi care au urmat. Mă întorc puţin în timp şi vreau să vă precizez că eu mi-am iubit şi mi-am respectat întotdeauna părinţii. E foarte adevărat, şi am promis că voi fi şi acum sinceră cu dv., aşa cum am fost mereu, şi vă voi spune că mi-am iubit enorm taţii, pe ea însă nu am putut să o iubesc niciodată cu adevărat, doar am respectat-o mult, pentru că aşa simţeam la momentul vă voi relata în continuare avea nevoie de această precizare, deoarece toată lumea acum mă întreabă de ce i-am dat mamei mele partea de avere în 2000?

Dormea în braţe cu o cămaşă de-a lui

Chiar dacă pare incredibil acum, după toate câte s-au întâmplat, vă spun cu tot sufletul că eu, deşi nu am iubit-o, pentru că nu aveam cum (ăsta este subiectul altor dezvăluiri), am respectat- o mult. Mă întorc la ziua de după înmormântarea lui Ţuţu, când, pe la prânz (mă întorsesem în casa copilăriei mele, de pe Mureşanu), chiaună şi aproape leşinată de durere, Mărioara îmi spune, cu o voce mieroasă, prefăcută, că doreşte „să stăm amândouă de vorbă foarte serios”. Am auzit-o ca prin vis şi îmi amintesc că i-am dat aprobator din cap, că desigur vom vorbi. Apoi a plecat. A tot fost pe drumuri următoarele şapte-opt zile de la moartea lui Nicu, eu, sincer, neîntrebând- o unde merge, deoarece eram devastată. Nu puteam dormi, mânca sau face altceva decât să mă gândesc la omul care îmi marcase copilăria şi adolescenţa şi nu mai era lângă mine.

Ştiu că toţi care aţi pierdut pe cineva drag ştiţi ce înseamnă să fi distrus de dor, de neputinţa de a mai vedea pe cel sau cea care s-a dus… Mi se părea că îl aud prin casă, că îi simt prezenţa. Dormeam cu o cămaşă de-a lui în braţe şi plângeam non-stop. Acum doi ani, aveam să aflu pe unde umbla „distinsa doamnă” în acele zile cumplite şi tragice pentru mine.

Soţii Teodorescu erau foarte buni prieteni cu Ţuţu şi apoi, în timpul căsătoriei acestuia cu Mărioara, au devenit prieteni de familie şi se vizitau aproape zilnic. Doamna Vasilica Teodorescu era fosta primăriţă a comunei Afumaţi, unde aveam noi o casă de vacanţă. Mi-a povestit cum Mărioara s-a dus extrem de nervoasă la ea acasă după moartea lui Ţuţu, explicându-le: „Ce lege imbecilă şi cretină e asta, care dă copilului în ceea ce priveşte societăţile 3/4 din avere, adică 75%, şi doar 1/4, adică 25%, soţului sau soţiei supravieţuitoare?!”.

Mărioara s-a destăinuit unor amici

Atât doamna, cât şi domnul Teodorescu nu i-au înţeles supărarea şi indignarea, spunându-i că ştiu de această lege, că e adevărată, dar că nu înţeleg de ce e nemulţumită, întrucât eu sunt fiica ei. Nu aveau însă oamenii de unde să ştie că legea o încurca foarte tare pe „iubitoarea mamă”, întrucât ea vroia să mă deposedeze de absolut tot, să „îndrepte această lege strâmbă şi tâmpită”, care dă copilului atât de mult din avere şi că ea, în zilele următoare, trebuie să facă neapărat ceva pentru a mă determina pe mine să îi cedez absolut totul. Oamenii au rămas mască, cu atât mai mult cu cât, după ce eu am semnat ca un copil care şi-a respectat şi şi-a stimat părintele, aceeaşi „distinsă şi iubitoare mamă”, venind din nou la cei doi, radiind şi fiind în culmea fericirii de această dată, le-a comunicat, citez: „Victorie, proasta a semnat, i-am tras-o, am lăsat-o fără nimic, am îndreptat, domnule, legea asta tâmpită, care lasă aproape tot unui plod”.

Această „drăgălaşă” povestioară mi-a fost relatată chiar de dna Teodorescu, acum vreo 2-3 ani, când a decis să dezvăluie tot adevărul, plângând aproape şi scuzân- du-se că nu mi-a spus acest cumplit pasaj acum mulţi ani, împiedicându- mă să dau tot ceea ce mi-a lăsat tatăl meu unei individe avare, hoaţe. Mi-a făcut această dureroasă dezvăluire, fiind scârbită şi oripilată de comportamentul ei ulterior semnării mele, ea văzându- se cu Mărioara aproape zilnic, stând ore în şir cu ea, auzind cuvintele grele la adresa mea. M-a sunat într-o bună zi, spunându-mi că se sufocă şi că nu mai poate dacă nu spune adevărul, că doreşte să mă susţină cu totul în procesul penal intentat de mine, că vrea în mod expres să vină ca martoră în proces, deoarece nu mai poate dormi ţinând în ea acest cumplit adevăr.
Întrebări pentru Mărioara

Prin intermediul Libertăţii, Oana Zăvoranu îi adresează public câteva întrebări Mărioarei Zăvoranu. Vă prezentăm azi câteva dintre acestea:
De ce, la nici zece zile de la moartea soţului tåu Nicolae Zăvoranu, prima ta grijă a fost să mă determini cu lacrimi şi asigurări că totul este pentru binele meu să îţi cedez partea mea de 75%?
De ce minţi şi induci lumea în eroare că eram obligată să-ţi cedez partea mea, când, în fond, eu nu aveam această obligaţie, făcând-o doar că te-am respectat ca mamă?
De ce nu vii niciodată nicăieri cu acte care să dovedească faptul că eu mint şi tu spui adevărul?

Urmărește-ne pe Google News