Binecunoscutul tenor Vlad Miriță, care a făcut afaceri cu termopane, a povestit, în cadrul unui live din redacția Libertatea, că s-a apucat de muzică la îndemnul mami sale. La început, i-a fost teamă să cânte singur, ci a făcut-o numai în cor.

De la primul său concert solo, artistul a rămas și cu un semn pe viață.  S-a tăiat la încheietura mâinii stângi și a rămas cu semn pe viață.

vlad mirita taiatura mana3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„S-a întâmplat să cânt singur-singur… Prima, prima dată, țin minte că era o campanie electorală. La Moreni ne-a invitat – nu mai știu exact cine, m-am trezit la Casa de Cultură din Moreni cu colegii de la Școala de Artă și am făcut o petrecere acolo. Erau oameni în sală, pentru un partid, PUR. Noi am cântat acolo.

„Radu mamii” a fost primul meu cântec singur pe scenă. Eram în costum popular și a fost ziua în care m-am tăiat la mână. Am o tăietură gravă. Eram la liceu , alergam cu un coleg de-al meu pe holuri și am căzut. Era ud pe jos, spălaseră mozaicul. Am căzut cu mâna într-o ușă și ușa era cu geamuri pătrate, vreo patru. Și am spart un geam din acela cu mâna. M-am tăiat foarte tare la mână, m-am dus la spital, m-au cusut și i-am zis mamei că nu mă mai duc la spectacol, că m-am tăiat la mână.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Mama a zis: „Te duci neapărat”. M-am dus bandajat acolo și aveam costumul poipular, astfel că am ținut cămașa așa, mai jos, să nu se vadă că sunt bandajat și cântam eu acolo „Radu mamii”. A fost un moment interesant”, a mărturisit Vlad Miriță, care este căsătorit, în exclusivitate pentru Libertatea.


Citește și: VIDEO&FOTO REPORTAJ| Gardul unei grădinițe din Ploiești care atrage toate privirile: ”Nu ai nevoie de bani mulți să faci ceva frumos”


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI