Mai multe voci avizate din industria muzicală susțin că piesa celor de la Voltaj ar putea fi descalificată. În regulamentul competiției naționale a Eurovision, la punctul 4, scrie clar: "Piesele, precum şi interpretările acestora nu pot să depăşească 3 minute, în caz contrar acestea fiind descalificate. Nu sunt admişi mai mult de 6 interpreţi pe scenă. Vârsta interpretului trebuie sa fie minim 16 ani împliniţi cel mai târziu la data finalei internaţionale".
Conform acestui punct, piesa „De la capăt” a celor de la Voltaj ar urma să fie descalificată întrucât a durat 3:23 pe scenă, cu 23 de secunde peste durata maximă admisă. Rămâne de văzut ce decizie vor lua șefii delegației Eurovision, cu atât mai mult cu cât intonarea propriu-zisă a melodiei celor de la Voltaj a început după 22 de secunde, timp în care pe scenă au fost niște animatori.