Abandonată de fiul său, singura sa rudă de sânge, Zina Dumitrescu își trăiește bătrânețea într-un azil de lux, din Ghermănești.

Zina Dumitrescu, uitată de fiul ei la azil și de sărbătorile de iarnă. Cum a petrecut creatoarea de modă

Fosta creatoare nu duce lipsă de nimic, din punct de vedere material. Îi lipsește însă enorm fiul său, de care nu mai știe nimic de trei ani de zile!

”Zina e sănătoasă, nimic nu s-a schimbat. Pe 1 aprilie s-au făcut trei ani de când fiul său nu a mai văzut-o. Și nici nu sunt șanse să vină la ea. Eu i-am transmis că nu are legătură cu banii, nu-i cere nimeni socoteală, nici nu mai contabilizez restanțele, dar să vină să-și vadă mama. Zina e foarte dezamăgită. O mai scot în parc prietenele, când fiul său ar fi putut face acest lucru. Ea zice că vorbește cu fiul său, deși nu face acest lucru, tocmai ca să-l protejeze”, a mărturisit pentru Libertatea directorul azilului, Ion Cassian.

E fana unei telenovele indiene

Dorul de fiul său e atât de mare, încât, uneori, Mama Zina chiar își imaginează că vorbește cu el. Fosta creatoare privește nu de puține ori în gol, în grădina azilului, iar gândul său este departe, la cel ce ar fi trebuit să-i fie un sprijin, la bătrânețe. În rest, fosta creatoare își petrece timpul cu familia directorului azilului, dar și cu prietenele pe care și le-a făcut.

”Are acum o telenovelă indiană, la care se uită. Mereu ține să ajungă la timp, în cameră, ca să nu o piardă”, ne-a mai spun Ioan Cassian.

CITEȘTE ȘI:

Zina Dumitrescu încheie anul cu noi datorii la azil și restricții. Are interzis în public!

 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News