ComenteazăFilmul s-a bucurat deja de succes la Festivalul Internațional de Film de la Sarajevo, acolo unde artiștii români au fost aplaudați la scenă deschisă, dar și la Festivalul de Film de la Geneva. Cu doar două zile înainte de lansarea pe marile ecrane din România, Emanuel Pârvu ne-a povestit despre întâmplările de-a dreptul paranormale prin care filmul său a trecut în stadiul de producție.
Expresia „vremea a ținut cu noi” ar putea fi un alt titlu al lungmetrajului său, pentru că aceasta a fost fix așa cum regizorul și-a dorit-o. „Am avut un line producer foarte important, l-am avut ca producător pe Dumnezeu. Și a fost cel mai tare producător de linie! Am avut zile în care am avut nevoie de lumină naturală, neavând atât de mult echipament de iluminat și filmând în spații foarte largi și deschise, unde era foarte greu să acoperi cu aparatură chestia asta. Și atunci aveam nevoie fix de lumina de la Dumnezeu. Așa cum ne-o dădea el. Am avut zile în care am avut nevoie dimineața de nor gri, la prânz de soare orbitor, după-amiaza am avut nevoie de niște ceață, iar apusul trebuia să fie roșu, pentru că trebuia să se potrivească, să fie racord cu altă secvență. Și fix așa era, așa am avut zile”, a povestit Emanuel Pârvu într-un interviu exclusiv pentru Libertatea.
„Am avut nevoie de ceață doar într-o singură zi, la o anumită secvență în pădure. Am vorbit, e foarte costisitor să o faci, dar se poate. Noi, neavând finanțe foarte multe nu ne-am putut permite. Dar de la „line producer”, din toate secvențele în care nu am avut nevoie de ceață și taman atunci aveam, fix atunci a fost”, își mai amintește, încă uimit, regizorul.
Și exemplele întâmplărilor de-a dreptul paranormale nu se închieie aici. Într-unul dintre momentele filmului și-a imaginat un cadru cu vreo 300 de oi, care să apară în imagini. „Am vorbit cu Miruna Berescu, producătorul filmului, am întrebat-o cum ar fi. S-a dus în sat, a întrebat, a aflat prețul și a zis „hai, imaginează-ți secvența asta cu două oi dacă se poate”. Bine, am zis, fără oi. Și într-o pauză de filmare, camera era încărcată, lumea terminase de mâncat, sunetul era bine, așteptam să începem și în momentul acela pe la filmare au trecut vreo 300 de oi! Brusc. Erau câțiva ciobani care au trecut pe-acolo. N-ai cum să bați asta, cel mai tare producător”, spune Pârvu, care mărturisește că acestea au fost doar o parte dintre lucrurile norocoase și incredibile care i s-au întâmplat la filmări.
Lungmetrajul „Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor” tratează un subiect delicat. Filmul spune povestea lui Doru (Șerban Pavlu), un tăietor de lemne rămas văduv de o săptămână. Doru știe că va trebui să o ducă înapoi la orfelinat pe Meda, fetița pe care au avut-o timp de opt ani în asistență maternală. Ca să o păstreze pe Meda acasă și să poată depune el dosarul pentru asistență maternală, Doru trebuie să facă rost de bani. Însă într-o localitate izolată, unde doar mersul la tăiat de lemne și vânzarea vacilor pot aduce bani legal, Doru este forțat să accepte, după ce a încercat tot ce este omenește posibil, să participe la o acțiune de braconaj. Din distribuție mai fac parte actorii Șerban Pavlu, Ana Radu, Florin Zamfirescu, Vlad Corbeanu, Radu Zetu, Costel Cașcaval, Dan Aștilean, Mihai Dinvale, Rodica Negrea, Lucian Ifrim, Codin Maticiuc, Ioana Abur, Lucian Ghimiși, Gabriel Radu.
„La subiect am ajuns printr-un caz inspirat chiar din realitate. Am avut norocul să am sub observație cazul unui copil aflat în asistență maternală mai mulți ani de zile. Și văzând lucrurile prin care trece, era și perioada în care fiica mea era mai mică, mă raportam și la ea, cum iubește un copil care e sânge din sângele tău, cum iubește un copil pe care îl adopți sau cum iubește un copil pe care îl iei în asistență maternală și care știi că îți poate pleca din casă oricând. Oare poți să iubești un copil pe care îl iei în asistență maternală mai mult decât un părinte biologic?”, se întreabă regizorul.
Filmul se va constitui și ca punct de pornire pentru o campanie care își propune să conștientizeze publicul în privința diferenței dintre adopție și asistență maternală. „Lumea de obicei se sperie, birocrația e ceva de nedescris și oamenii nu știu la ce să se aștepte. Oamenii care adoptă copii, îi adoptă până în doi ani. După vârsta asta nu-i mai ia nimeni și îi aruncă într-un orfelinat în care stau până la 18 ani. Dacă ai lua în asistență maternală un copil de 14 ani, care este în perioada cea mai dificilă? Nu îl iei neapărat ca pe copilul tău, ci mai degrabă ca pe un prieten, să crească și să vadă altceva, nu ceea ce învață într-un orfelinat”, mai spune Emanuel Pârvu, care se pregătește de momentul important al întâlnirii filmului său cu publicul în sălile de cinematograf, din 24 noiembrie.