Nu era greu de imaginat, cu mama, unchiul și mătușa cântăreți și cu tatăl prezentator, că juniorii familiei Măruță ar putea alege o profesie artistică. Însă… așa devreme? La doar 7 ani, David le-a demonstrat deja părinților lui că are stofă de actor. “David are multe dintre calitățile lui Cătălin, a început un vlog, s-a filmat cu un telefon într-o vacanță și ne-a surprins cu felul cursiv de a vorbi. Poate îl vom da la cursuri de teatru, de ce nu?, cred că i s-ar potrivi”, ne-a mărturisit Andra, jurat la “Vocea României junior”, din sezonul următor, și la “Vocea României”, iar până la noi… ordine și schimbări, și la “Românii au talent”.

Talentul lui David e nativ, nu oglindirea dorinței de a le semăna părinților; Andra ne-a spus că-i ține departe de televizor și pe el, și pe micuța Eva Maria, care luna asta va împlini 3 anișori. “Deși eu și Cătălin lucrăm în acest domeniu, eu încerc să îi țin departe pe Eva și pe David de televizor, deocamdată. Se uită puțin la desene, David, fiind mai mare, a văzut și “Românii au talent”, dar la vârsta lor, joaca e cel mai bun mod de a-si petrece timpul și de a-si consuma energia”, a punctat Andra, dezvăluindu-ne și ce s-a prins că i-ar plăcea mezinei: “Încă nu ne dăm seama dacă Eva are voce, știm doar că dansează foarte bine, iar David pare să nu fie pasionat de asta, ci de cântat la tobe”.

Vacanța, încă indecisă. Știu doar că vor la mare!

E drept că “Vocea României junior” e în plină desfășurare, dar având în vedere că este un show filmat, nu-i ocupă Andrei vara. Așadar, printre concerte și repetiții, vedeta are vreme să-și programeze o vacanță sau mai multe alături de soț și de copii.

“Întotdeauna îmi pun în calendar, din timp, o săptămână sau două de vacanță, de obicei în august, când și Cătălin este liber. Dacă nu îmi «rezerv» acest timp pentru mine, mă pot trezi că, de fapt, am concerte și filmări fără pauză și nu pot pleca decât 2-3 zile în concediu, cel mult… Așadar, am grijă să fac din vacanță o prioritate, chiar avem nevoie de ea. Plecăm, de obicei, la mare, în România, Grecia sau Spania, unde ne putem relaxa, bronza și bălăci în voie. Uneori, plecăm cu prieteni, cu nașii sau cu finii, ca să aibă și copiii o gașcă și să se distreze. Pentru anul acesta nu avem planuri concrete, încă discutăm”, ne-a mai spus Andra.


EXCLUSIV/Roxana Ciuhulescu nu își va boteza băiatul cu numele tatălui ei, chiar dacă și-ar fi dorit asta. “Nu ar avea o karmă bună!”

Urmărește-ne pe Google News