Andreea Bălan și soțul ei, George Burcea, experimentează de un an și jumătate rolul de părinți. Cei doi sunt topiți după fiica lor, Ela, care le-a completat familia și le-a umplut casa de fericire. Cântăreața le este recunoscătoare soțului și mamei, care se implică constat în creșterea și îngrijirea fetiței.
“Mie îmi e ușor, pentru că sunt ajutată mult, o am pe mama, pe soțul meu, am și bonă, adică suntem 4 oameni pe un copil. Prin rotație, devine ușor. Dar dacă nu am fi atâția, ar fi greu. Mi-e ușor pentru că am ajutor, adică să nu se înțeleagă greșit. Femeile care își cresc singure copiii, fără ajutor, sunt eroine. E foarte greu!”, a declarat, pentru Libertatea, Andreea Bălan.
Bona vine în prima parte a zilei
Andreea Bălan este o artistă care își gestionează foarte bine viața profesională, fiind atentă la fiecare detaliu legat de concerte și de imaginea ei. A aplicat aceeași strategie și în viața de familie, astfel încât nimic nu a luat-o prin surprindere o dată cu nașterea fetiței.
“Eu am făcut un copil în momentul în care am reușit să îmi așez viața în așa fel încât să primesc acest ajutor: să pot să o aduc pe mama lângă mine, am știut că tatăl Elei va fi foarte implicat de la început, mi-am permis o bonă, adică am făcut un copil abia când am știut că pot să am confortul pe care îl aveam înainte”, ne-a povestit Andreea Bălan.
Cântăreața a apelat la serviciile unei bone. Nu a angajat-o printr-o agenție specializată, ci a mers pe încredere, aceasta fiind o cunoștință. În acest fel, vedeta nu are parte de surprize neplăcute din partea doamnei respective și este sigură că Ela are parte de dedicație din partea acesteia. În acest fel, vedeta a reușit să își reia rapid concertele, să scoată piese noi și să se ocupe în detaliu de muzică.
În plus, copila își petrece majoritatea timpului cu ea, cu George sau cu bunica. “Bona vine zilnic, dar vine câteva ore dimineața, când sunt orele alea critice, când toată lumea vrea să doarmă. Și vine bona care e fresh și preia activitatea. Ela la 6.00 e în picioare. De la început am bonă. E prietenă de familie, e ok, nu am avut nicio problemă”, a declarat, pentru Libertatea, Andreea Bălan.
Andreea Bălan mai vrea un copil
Artista și soțul ei, George Burcea, au în plan să îi facă Elei un frățior sau o surioară. Nu se grăbesc însă să își mărească familia, preferând ca momentan toată grija și atenția să fie îndreptate spre fetiță.
“Trebuie să înțeleagă, să intre la grădiniță și atunci când intră ea la grădiniță, toată lumea preia copilul cel mic”, ne-a dezvăluit Andreea Bălan.
Citeste si: Andreea Bălan, despre cât de greu i-a fost după destrămarea trupei Andre. “Mi-era foarte greu”