De-a lungul carierei de știristă, Andreea Berecleanu a fost lăudată atât pentru perfomanțele de pe micul ecran, cât și pentru proiectele în care s-a implicat alături de echipa ei. Chiar dacă susține că munca ei nu se învârte în jurul unor distincții și că niciodată nu a făcut o miză din asta, Berecleanu s-a emoționat de fiecare dată când cineva i-a apreciat munca.
„Nu știu care este premiul de suflet pentru că au fost foarte multe. Spre exemplu, pe tărâm românesc APRT-ul, pentru „Cel mai bun prezentator de știri”. Nu mă întreba anul că nu mai știu, au fost mai multe. Ceea ce înseamnă Asociația Profesioniștilor din Radio și Televiziune. Nu-i un premiu oarecare, nu e dat așa de un ghid TV , are o însemnătate, are o greutate. Erau niște oameni acolo, îmi tremurau picioarele pe scenă”, ne-a povestit Andreea Berecleanu, care în tinerețe a fost curtată de agențiile de modelling.
Andreea Berecleanu a luat premii atât singură cât și cu echipa ei
Mai mult, Berecleanu susține că nu ar fi ajuns în acest stadiu, de a fi atât de apreciată, dacă în spatele ei nu ar fi fost o întreagă echipă care să o ajute. „Și mai este premiul de la AIB, de la Londra și de la Vegas pe care l-am luat cu campaniile Observatorului care au schimbat legi și destine. Asta sunt cele mai importante. De fapt acesta nu a fost un premiu al meu, ci a fost un premiu al echipei”, ne-a mai spus prezentatoarea Observatorului.
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
CITEȘTE ȘI:
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat