În lunile ce vor urma, Cristian Boureanu e obligat să ajungă în Statele Unite ale Americii pentru a-și prelungi rezidența
Cristian Boureanu, plasat sub control judiciar după două luni de arest preventiv, a sperat că va avea argumentele necesare pentru a-i convinge pe judecători să-i ridice interdicția de a părăsi România. Fostul parlamentar are rezidență în Statele Unite ale Americii, document care însă expiră peste câteva luni, răstimp în care este obligat, dacă nu vrea să piardă acest dreptul de ședere peste ocean, să ajungă în fața autorităților de acolo.
”Prelungirea dreptului de ședere se face doar personal prin depunerea unor documente care trebuie susținute în fața autorităților statului respectiv, în cazul de față America. Judecătorii au menținut interdicția de a părăsi România fapt care complică oarecum lucrurile. Mai sunt doar câteva luni în care Cristi (n.r. Boureanu) trebuie să ajungă neapărat în SUA. Sunt proceduri care trebuie să se deruleze din vreme pentru a nu exista riscul pierderii dreptului la rezidență în SUA. E destul de afectat de această decizie a magistraților, dar nu e chiar totul pierdut”, ne-au dezvăluit surse apropiate fostului parlamentar.
Magistrații l-au scăpat pe fostul deputat de cele cinci drumuri făcute săptămânal la Secția 20 Poliție
Judecătorii s-au gândit totuși la timpul lui Boureanu și i-au redus considerabil numărul de vizite obligatorii pe care trebuie să le facă la Secția 20, la polițistul care îl are sub supraveghere.
”Au fost reduse vizitele săptămânale la Secția 20 de la cinci, cât erau înainte, la doar una pe săptămână”, au spus sursele noastre.
Cristian Boureanu se împarte între tânăra lui iubită și firma fratelui său, unde e ”om bun la toate”
Între timp, Cristian Boureanu își împarte viața între frumoasa și tânăra lui iubită de care nu se desparte nici un moment și de care a avut grijă chiar și când era în pușcărie și firma fratelui său unde își face de lucru din postura de om bun la toate.
”Nu e angajat cu forme legale, își ajută fratele cu ce poate. O face pentru familia lui. În rest, stă cu iubita lui…Dacă re planuri de căsătorie?… Nouă, apropiaților, nu ne-a spus încă nimic dacă vrea să scape în curând de burlăcie”, au adăugat aceleași personaje din anturajul lui Cristian Boureanu.