Că Bianca și Victor vor deveni anul acesta părinți capătă proporții de certitudine. Toți cei din preajma cuplului știu acest lucru și, mai mult, susțin că sarcina a apărut în ianuarie în timpul vacanței din Mexic, ceea ce ar însemna că Bianca se pregătește să încheie cu bine primul trimestru de sarcină. Dar nu vrea să recunoască. Tot apropiații ei explică și de ce: ”Au existat atâtea zvonuri că este gravidă și n-a fost încât simte că și dacă ar spune n-ar mai crede nimeni. Oricum, plănuiește să tacă până pe la șase luni când, în mod clar, nu-și va mai putea ascunde burta”.

Dar asta este ultima noastră grijă. Știrea rămâne aceeași: Bianca e însărcinată și Victor va deveni tată.

Iar dovada (și alta mai clară nici că există)este faptul că cei doi sunt mai hotărâți ca niciodată să-și asume responsabilitatea întemierii unei familii și au plănuit în mare taină să se recăsătorească.

Nu se grăbesc cu nunta

Pentru că duhovnicul de la mănăstirea din Moldova la care merg de ceva vreme și care, se pare, le-a arătat drumul drept spre împlinire, i-a asigurat că, în ciuda divorțului, rămân căsătoriți în fața lui Dumnezeu, viitorii părinți nu se grăbesc cu nunta, ci vor doar să-și recupereze actul desfăcut la notar în 2014, pentru ca cel mic să se nască într-un cadrul familial oficial. Tocmai de aceea, cununia civilă va avea loc la Deva, orașul în care locuiește mama Biancăi.

Și, dacă vor simți nevoia, cei doi își vor reînnoi jurămintele în ziua în care copilul lor va fi botezat.

Își va vedea copilul săptămâna viitoare

Deși Bianca ar fi trecut deja pragul ginecologului, Victor nu a apucat încă să-și vadă primul moștenitor. Se pare că va avea această ocazie săptămâna viitoare, când iubita lui este programată pentru un nou control. Până atunci, cei doi se bucură de perspective și își fac milioane de planuri.

Urmărește-ne pe Google News