“De ce nu ascult manele dimineață? Fiecare gen este potrivit pentru o anumită parte a unei zilei. Nu poți să începi ziua cu manele și să o termini tot așa”, sunt învățămintele solistului pe care nu de puține ori îl prinde miezul nopții la microfon și termină de cântat în zorii zilei.
Adrian Minune nu ascultă manele în prima parte a zilei, ci muzica radiourilor FM
La 43 de ani ai săi, 30 i-a petrecut cu acordeonul în brațe ori la microfon, așa că este de înțeles de ce Adrian Simionescu, alias Minune, își mai alintă auzul cu genuri muzicale în vogă. Prima lui cântare a fost la o nuntă, pe când avea 13 ani, și a interpretat la acordeon, urcat pe o masă de bunicul său, cel care l-a iubit nespus.
“Bunicul meu, Vasile, mi-a luat primul acordeon, pe care a plătit mai mult de două salarii – 5.500 de lei. Mi-era greu să-l țin, darămite să-l car. Mă ajuta mama ori bunul, ei mergeau cu mine la cântări. La 14 ani câștigam mai bine decât un angajat la stat, întrețineam toată familia”, povestește emoționat Adrian, care a ajuns chiar și la “Cântarea României”, în 1988 (cel mai important concurs național în regimul comunist). Manelistul le-a ținut departe de muzica preferată a petrecerilor românești pe fetele sale, amândouă soliste școlite de Crina Mardare.
CITESTE SI: