Când am reușit să iau legătura cu el, Bogdan era cu soția sa, Cerasela, alături de alte câteva sute de părinți, în fața Colegiului ”Saint Michelle”, unde învață băiatul lui Sabin, în vârstă de 15 ani. O unitate de învățământ cu pretenții unde sunt școlarizați aproximativ 2.000 de elevi. Din cauza atacurilor teroriste de la aeroport și de la metrou, poliția a dat ordin ca toate școlile aflate în zona ”fierbinte”, considerată a fi periculoasă, să-și închidă imediat porțile!
”Copiii – fie că e vorba de cei din clasele mici, fie că vorbim de cei mari -, au fost anunțați că s-au produs niște atacuri teroriste și că nu au voie să mai iasă din școală. Sunt blocați acolo. Cum nici noi nu suntem lăsați să intrăm, tot din cauza acelui ordin, s-a instalat panica. Copiii sunt speriați în clase, iar noi stăm în tensiune afară. Ni se va permite să-i luăm peste câteva ore, așa ni s-a spus”, povestește Bogdan Rădulescu pe care exploziile l-au prins acasă, la o distanță de câteva minute de locul tragediei.
Conversația, purtată și așa cu mare greutate din cauza sincopelor rețelelor de telefonie, este întreruptă foarte des de sunetul strident al sirenelor mașinilor de poliție, de pompieri și ale salvărilor care taie orașul de la un capăt la celălalt. ”Ambulanțele încă se mai duc la metrou și la aeroport pentru victime. Tot orașul este asediat de polițiști înarmați care sunt peste tot. Aeroportul e închis și înconjurat de forțe de ordine. Toate zborurile au fost anulate. Transportul public e paralizat. E haos, lumea este speriată. Am văzut la televizor imagini terifiante. Oameni cărora suflul exploziilor le-a smuls picioarele sau mâinile. E șocant! E război!”, continuă Bogdan să ne ofere informații direct din iadul belgian.
LIVE UPDATE
ATENTATE LA BRUXELLES – EXPLOZII LA METROU SI AEROPORT; ZECI DE MORTI, PESTE 100 DE RĂNIȚI
Ceea ce însă îl șochează peste măsură pe jurnalistul român, dincolo de imensa tragedie a pierderii zecilor de vieți omenești în urma celor trei explozii, este incapacitatea autorităților belgiene de securitate de a preveni astfel de atacuri groaznice. Nesiguranța în care trăiește omul de rând ce poate fi ucis oricând.
”Vorbim de atacuri care s-au produs într-o țară care găzduiește principalele instituții europene, dar și sediul NATO! E inacceptabil! Este apogeul incapacității! Sistemul lor de securitate a înregistrat un mare eșec. S-a făcut de rușine în condițiile în care se știe că Molenbeeck (n.r.cartier în Bruxelles) este fief-ul jihadiștilor. E un cuib de teroriști unde a fost arestat și Salah Abdeslam (n.r. implicat în atentatele de la Paris). Dacă nu venea Poliția Franceză, belgienii nu-l găseau. Teroristul se ascunsese timp de patru luni într-o casă vecină cu cea în care stătea de obicei!”, este părerea jurnalistului român care, de șapte ani, trăiește în capitala Belgiei.
Și pentru a fi și mai convingător, Bogdan ne mai furnizează o informație uluitoare vehiculată de presa locală.
”S-a spus că statul belgian a recunoscut că nu poate să-i supravegheze pe teroriști, că nu are resurse. După atentatele din Paris s-au trezit că nu au oameni la Divizia Antitero și au transferat 50 de oameni de la Sectorul Urmăriri! Norocul serviciilor belgiene este că pe teritoriul țării lor este sediul NATO și al unor instituții internaționale importante și mai primesc informații secrete. Dar nici așa se vede că nu le sunt de folos ca să evite asemenea tragedii. Cred că o să-mi fac bagajele și o să vin acasă!”, a adăugat Bogdan care a prins în Belgia și atentatul din 2014 îndreptat asupra unui muzeu unde au fost mitraliați patru evrei.
”Atentatele ne-au îngrozit!”
Aflat de doar câteva luni în Belgia, la Bruxelles, Mihai Stoica este decis să-și înfrunte soarta pe pământ străin. Speriat și el de violența celor două atacuri, românul, aflat printre sutele de persoane care-și așteptau disperați copii în fața gardului Colegiului ”Saint Michelle”, crede că nu e momentul să se întoarcă acasă. ”Da, normal, ne-au îngrozit atentatele de azi. E primul trăit de mine și sper să fie și ultimul. Nu m-am gândit vreodată că Belgia ar putea fi o țintă pentru teroriști. Nu vrem acum să luăm decizia de a veni acasă. Vom vedea cum decurg lucrurile. E adevărat, nu putem să controlăm situația, nu știm unde și dacă se va mai consuma un alt atentat, dar nu venim încă în România”, ne-a spus Mihai.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!