Cel ce a fost un redutabil realizator de emisiuni de divertisment la TVR, omul care a adus ”Surprize, surprize” şi a inventat ”Şcoala vedetelor”, Titus Munteanu este omagiat printr-o carte scrisă de bunul său prieten, Octavian Ursulescu. Intitulat ”Un lord al micului ecran”, volumul va fi lansat pe 5 martie la Librăria Cărturești Verona, într-o ceremonie la care au spus prezent toate vedetele lansate de Titus Munteanu între 1995-1999:Nadine Voindrouh, Dana Mladin, Adi Despot (Vița-de Vie), Călin Goia (Voltaj), Florin și Mihaela (Class), Titi Bălteanu (Ultra TT), Călin Geambașu (Călin Geambașu Band), Alice Bursuc, Lili Sandu, Nicoleta Drăgan (ex Hi-Q). Până la trecerea sa în neființă, Titus Munteanu a lucrat pentru televiziunea publică, loc unde a căutat permanent să descopere noi vedete, amintim ultima sa producție de televiziune,”8 într-o barcă”.

Cei din „Școala vedetelor” vor fi din nou împreună, în memoria celui ce le-a fost ”tată”, Titus Munteanu

”Cum să vorbesc despre Titus Munteanu la timpul trecut? Timp de două decenii am petrecut alături de el cele mai frumoase clipe din cariera mea de prezentator, în platourile TV sau la festivaluri. Am născocit împreuna formate de televiziune originale, cum ar fi „Slagăre în devenire” sau „Meridianele cântecului”, nu cum se procedeaza azi, cumpărând  pe bani grei formate din străinătate, de parcă noi n-am mai putea gândi cu capetele noastre. Cum să-l evoc la trecut când am facut împreună ani buni și „Steaua fără nume”, lansând atâția tineri talentați, și festivaluri la Mamaia, și „Varietăți” muzicale?”, motivează Octavian Ursulescu demersal său editorial.

CITESTE SI: VIDEO EXCLUSIV / Mihai Ioan, singurul actor reținut de vechea Securitate. ”Abia aștept să mă întâlnesc în Ceruri cu prietenii mei…”

 
 

Urmărește-ne pe Google News