Din acest punct de vedere, deci, așchia chiar a sărit departe de trunchi. Solist al Ansamblului Artistic ”Doina” al Armatei, Alexandru Constantin Ștefan a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București, este profesor de muzică și a strâns, până la 30 de ani, numeroase premii la festivaluri muzicale, inclusiv la defunctul Festival de la Mamaia.

În alte conjuncturi decât situațiile extraordinare, festive, Alex are și propria sa trupă de coveruri – Alex G Band, un grup cu intensă activitate în zona cluburilor și petrecerilor private. Ba, au fost și momente când i s-a alăturat lui Nicu Gigantu în câte un show cu parfum de vremuri de mult apuse.

Alexandru Constantin, tenorul care a cântat astăzi imnul, este fiul unui celebru lăutar

Tatăl său, care a dus muzica lăutarească autentică până în Japonia şi Statele Unite, și-ar fi dorit ca Alexandru să-i calce pe urme, însă ultimul vlăstar din istoria familiei de lăutari (din tată în fiu încă de la începutul secolului XX) s-a depărtat de tradiţie și cântă cu drag muzică clasică și evergreen-uri pop.

Asta însă nu l-a făcut pe Nicu Gigantu mai puțin mândru de el. Și, ca să-i arate prețuirea, i-a făcut un cadou aparte în ziua când a absolvit Constervatorul:  haina cu care legendarul Fărămiță Lambru a susținut ultimul său concert, la Arenele Romane, în 1974.

CITESTE SI:VIDEO/Ce înseamnă pentru români Ziua Națională. Fasole cu ciolan, hora unirii și dezamăgire

Urmărește-ne pe Google News