Cine ar fi crezut că în momentul în care vor ajunge în Republica Dominicană, vedetele autohtone vor fi eclipsate – la propriu – de oamenii obișnuiți care s-au înscris în competiția pentru marele premiu de 100.000 de euro. Dacă pe micul ecran sau în paginile revistelor glossy Anda Adam, Claudia Pavel, Giani Kiriță sau Cătălin Cazacu arată impecabil, la proba „costumului de baie” vedetele au cam intrat într-un con de umbră. Cei de la echipa adversă și-au etalat trupurile fără cusur. Nu doar telespectatorii au rămas fără cuvinte în momentul în care fetele din echipa „Războinicii” s-au dezbrăcat, ci chiar și vedetele noastre.
Foști sportivi de perfomanță „îngenuncheați” de oamenii obișnuiți
Trebuie să recunoaștem totuși că și echipa „Faimoșilor” se poate mândri cu partea feminină, mai ales în timpul probelor, unde, Anda Adam, Claudia Pavel, Anca Surdu (nr. campioană mondială la gimansitică la aerobică), Diana Buliman (n..r dublă campioană europeană la gimanstică ) și Diana Belbiță (n.r. luptătoare profesionistă de MMA) câștigă, de cele mai multe ori fără drept de apel. Dat fiind faptul că este o competiție sportivă, cel mai probabil, până la terminarea show-ului, cele mai multe vedete vor mai da jos din kilogramele în plus, își vor tonifia și mai mult mușchii și, de ce nu, vor ajunge chiar la o condiție fizică mult mai bună decât a colegilor din echipa adversă.
CITEȘTE ȘI:
EXCLUSIV/Ionuț Galani era să moară după operația de micșorare a stomacului. Abia ce-a gustat mâncarea, că a și chemat salvarea!