De asta a avut parte Leonard Chiru, câștigător al concursului desfășurat în aplicația „Chefi la cuțite”, ce a avut ocazia să fie ucenicul lui Florin Dumitrescu pentru o zi, în bucătărie.
Tânărul în vârstă de treizeci și doi ani, ce lucrează ca specialist IT, a mărturisit că gătitul este o modalitate de a se relaxa după o zi grea la muncă. Această pasiune, după cum a declarat, este moștenită de la mama sa, care acum îi și încredințează o parte din sarcinile din bucătărie. Tocmai de aceea, Leonard a fost curios să afle cât mai multe tehnici, trucuri și secrete de plating de la chef Florin Dumitrescu: ”Peste patru ore și jumătate va fi pregătit să participe la !”, a declarat juratul, cu încredere, la începutul cursului.
Ziua a început cu câteva noțiuni simple de gastronomie, ordonate într-o succesiune firească, ce stă la baza realizării multor preparate. Cu ajutorul lui chef Florin Dumitrescu, care i-a fost mentor la bancul de lucru, Leonard a pregătit întâi o supă de bază, care a putut fi folosită ulterior și în componența sosurilor. De la pui crocant, legume sotate, la mușchi de vită, sau sosuri ce completează perfect frăgezimea cărnii de pe grătar, câștigătorul a învățat în câteva ore secretele celor mai delicioase rețete: ”Dacă la finalul acestei zile știi să faci măcar maioneză, eu sunt mulțumit!”, a glumit chef Dumitrescu.
Recomandări
Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament
Citește și
INTERVIU EXCLUSIV/Talida Tolnai, handbalista medaliată cu bronz la Euro 2010, e vânzătoare în Zalău. ”Am fugit de sport, sunt fericită acum!”
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
FANATIK.RO
Alegeri parlamentare 2024 – rezultate finale. Date oficiale BEC, din 75% din secţii! Scor PSD şi PNL, rezultate AUR, USR, voturi SOS şi POT
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Unica.ro
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie