Fanii Regelui au această oportunitate o dată în viață. Administratorii apartamentului din Memphis în care a locuit Elvis Presley când era adolescent, în perioada 1949-1953, au deschis spațiul pentru tururi ghidate anul trecut, iar acum au decis să permită și cazarea pe perioada nopții.
Apartamentul este situat în ansamblul de locuințe publice Lauderdale Court, acolo unde locuiesc în continuare americani cu o condiție financiară modestă, așa cum era și familia Regelui la sfârșitul anilor 40 și începutul anilor 50.
Tururile sau închirierea spațiului peste noapte este posibilă doar prin rezervare prealabilă, iar o noapte aici costă 250 de dolari.
Vizitatorii sunt instruiți să nu scrie nimic și să nu lase mesaje în apartamente, totuși peretele din spatele patului este acoperit cu zeci de urme de buze lăsate de fanele adoratoare ale artistului.
Elvis Presley și familia sa au locuit în acest apartament în perioada în care cel supranumit Regele Rockn Roll nu era încă celebru, dar începuse să compună primele sale piese. În acest interval de timp a urmat cursurile liceale și a lucrat diferite joburi pentru a-și ajuta familia să se întrețină.
Citește și: Țara din Europa unde amenzile de circulație se calculează în funcție de avere