Antonia a devenit mai îndrăzneaţă, deşi nu era momentul, căci se luptă pentru custofia micuţei Maya, astfel că, pentru concertele de peste graniţă, ea afişează un look de bombă sexy. Dar poate că aceasta este doar o strategie pentru publicul din străinătate, pentru a vinde cât mai multe bilete în discoteci şi, implicit, de a câştiga cât mai mulţi bani, atât de necesari pentru a plăti un avocat care să-i aducă din nou fetiţa la Bucureşti. Bruneta s-a ales cu nu mai puţin de 4.000 de euro, în urma concertului susţinut sâmbătă noaptea, într- un club din Roma, când a cântat pentru comunitatea românilor. Cum era de aşteptat, solista noastră a captat ca un magnet interesul bărbaţilor încă din momentul în care a apărut pe afişul de promovare a spectacolului cu pricina. Sâmbătă noapte, clubul a fost arhiplin, iar artista a fost din nou o apariţie cât se poate de sexy, ea renunţând spre finalul concertului la fustiţa care-i acoperea cât de cât picioarele. Surprinzător sau nu, Antonia are o cu totul altă imagine când vine vorba despre afişele concertelor din ţară, fiindcă pozează mult mai îmbrăcată. În urmă cu câţiva ani, Antonia a avut un vot de blam din partea Bisericii Mormone, pe motiv că-şi expunea ostentativ trupul.

Şi-a ţinut fetiţa în braţe după cinci luni


Antonia a revăzut-o sâmbătă pe Maya, după o pauză de peste cinci luni
După concertul susţinut în Roma, Antonia a profitat că se afla în Italia şi a dat o fugă până la Napoli, acolo unde locuieşte familia fostului său soţ, italianul Vincenzo Castellano, dar şi fetiţa sa, Maya. Astfel că, după mai bine de cinci luni, artista a reuşit să-şi ţină din nou micuţa în braţe şi s-o copleşească pentru câteva ore cu atenţie şi cadouri.

Urmărește-ne pe Google News