Oren Segal, unul dintre cei doi impresari ai Angelinei Jolie, a infirmat participarea vedetei la licitaţia caritabilă de la Bucureşti, din 21 octombrie. “Angelina nu va fi prezentă la acest eveniment”, a declarat Segal, în exclusivitate pentru Libertatea.
Împreună cu Geyer Kosinski, acesta conduce Media Talent Group, una din cele mai importante firme de impresariat artistic de la Hollywood, şi îi reprezintă, de câţiva ani buni, pe Angelina Jolie şi pe iubitul acesteia, Brad Pitt. Impresarul nu a oferit alte detalii legate de programul vedetei de la sfârşitul lunii octombrie, dar a mulţumit ziarului Libertatea, pentru că a solicitat o poziţie oficială privind o posibilă vizită a Angelinei în România.
Ei vor ajunge sigur în ţara noastră
Kevin Costner cântă la Arad
Kevin Costner vine în România la Festivalul Internaţional de Film de la Arad, care se va desfăşura în perioada 26 septembrie – 4 octombrie. Actorul ne va vizita însă în calitate de cântăreţ, el urmând să susţină un concert alături de trupa sa de country-rock Modern West, pe data de 3 octombrie, pe ştrandul Neptun din Arad, în faţa a 25.000 de persoane. Costner va sosi în România cu o zi mai devreme, la bordul avionului său
Ethan Hawke, prezent la balul de Halloween
Actorul Ethan Hawke vine la Bucureşti, la sfârşitul lunii viitoare, pentru a participa la Balul de Caritate de Halloween, organizat de Asociaţia Ovidiu Rom, al cărei preşedinte este chiar mama sa, Leslie Hawke. Eveni- mentul care va avea loc pe 31 octombrie la Palatul Parlamentului din Capitală va beneficia de altfel şi de prezenţa noului ambasador al SUA în România, care va susţine discursul-cheie al serii. Mai mult, Madonna a confirmat faptul că va dona un obiect personal care va fi scos la licitaţie sau care va fi dat ca premiu la tombolă.