Rita Mureşan şi-a revenit din depresia suferită după decesul mamei sale. A slăbit 30 de kilograme şi s-a apucat din nou de modă, ea prezentându- şi noua colecţie, miercuri, într-un cadru de vis. Printre fotomodele s-a numărat şi fiica ei cea mică, Gloria, despre care Rita spune, cu atâta drag, că este îngeraşul său de zi cu zi.
Şi Rebeca, cealaltă fată a ei, a testat lumea modei, în urmă cu doi ani, dar experimentul nu i-a fost pe plac, aşa că puştoaica nu intenţionează să calce pe urmele mamei sale, care, în tinereţe, a fost un fotomodel bine cotat în Italia.
Dar nu numai Rita şi-a urcat fetele pe scenă în prezentările sale de modă, ci şi Liza Panait. Maria (17 ani), mezina creatoarei de modă se simte ca la ea acasă pe scenă, pentru că avea doar 3 ani când a apărut pentru prima dată în lumina reflectoarelor:
“Era mică şi o strângeau rău pantofii, dar îi plăceau foarte mult şi nu a vrut să-mi spună”, îşi aminteşte Liza Panait.
Maria a jucat şi în telenovelele “Inimă de ţigan” şi “Regina”, iar în prezent este elevă în clasa a XI-a la Şcoala Centrală.VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Urmărește-ne pe Google News