În urmă cu doar câteva ore, Feli a postat pe contul său de Instagram un mesaj în care a anunțat că s-a despărțit de Cătălin. Artista nu mai formează un cuplu cu tatăl fetiței sale, însă vor rămâne prieteni și vor avea grijă să nu-i lipsească nimic fiicei lor, Nora Luna.

„Mai sunt câteva zile până în 2023, iar eu vreau să intru în noul an curată și fără secrete. Așadar, vreau să știți de la mine că eu și Cătălin am hotărât de comun acord să ne despărțim. Ne-am iubit, dar, de la un timp, nu ne-am mai potrivit. Pe mine și pe Cătă ne leagă de aici încolo o relație de prietenie frumoasă, mult respect și, cel mai important, de rolul de părinți ai Norei Luna”, a scris artista într-un mesaj postat pe Instagram.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

La un moment dat, Cătălin și Feli Donose aveau în plan să se căsătorească, însă povestea lor de dragoste s-a încheiat înainte de a ajunge în fața altarului. Relația lor a fost una foarte discretă, așa cum și-au dorit. La început, cei doi au avut o relație la distanță, pentru că fostul partener al cântăreței locuia în Germania. Ulterior, Cătălin a decis să se mute în România pentru a fi alături de iubita lui.

Feli susține că despărțirea a fost de comun acord și că au stabilit că vor rămâne în relații bune de dragul fetiței lor. Vedeta a precizat că s-au iubit foarte mult, însă de o perioadă nu au mai reușit să se înțeleagă, astfel că varianta cea mai bună pentru a le fi bine amândurora a fost să se despartă.

În urmă cu ceva timp, Feli povestea că relația cu Cătălin era destul de complicată uneori. „Cred că nervii mei de mii de ori au spus «Pa, Cătălin!». Pentru că sunt proastă la nervi și impulsivă.
Dar la sfârșitul zilei, omul ăsta vrea familie cu o complicată ca mine. Și eu vreau copii cu un bărbat ca el. Care e oglinda mea. Care îmi arată și ce-i de bine, și ce-i de rău în ceea ce sunt eu ca om pe Pământul asta.

Și mă uit în stângăcia noastră de părinți pentru prima oară, cum o adoră pe fetița noastră. Și mă uit și la mine. Dacă nu ar fi modestia asta extremă chiar aș îndrăzni să spun despre mine că sunt cea mai bună mamă pentru Nora Luna și frățiorii și surorile ei. Asta dacă îngerașii ne mai aleg în rol de părinți”, a explicat Feli acum ceva vreme.

Feli Donose, mesaj emoționant pentru fiica ei

Feli Donose, în vârstă de 36 de ani, a postat pe contul de socializare o imagine emoționantă în care apare alături de fiica ei, Nora Luna. Interpreta se simte mai împlinită ca niciodată și și-a surprins fanii cu gestul ei.

„În fiecare zi și în tot restul vieții mele o să mă rog să fiu exemplul tău bun de femeie. Te iubesc cum nu am iubit! Voi fi înger pentru cine te iubește. Voi fi demon pentru cine te rănește. Până la sfârșitul tuturor vieților mele. Ești totul pentru mine. #felidinpoveste #noralunamea #teiubescdintotdeauna”, a scris recent Feli Donose pe rețelele de socializare.

Urmărește-ne pe Google News