Cântecul vorbește despre demonii născuți din lipsa sau încetarea iubirii celuilalt, iar clipul prezintă finalul unei povești de iubire. “Demonii noștri pot avea mai multe forme. Pot fi vicii, neîmpliniri personale sau profesionale, sentimente extreme față de cineva sau chiar o boală. Poate ar trebui să nu mai luptăm împotriva lor, ci să le căutăm sursă și să le schimbăm rolul. În clipul nostru, demonii nu vin din întuneric, ci dinspre lumină. Raiul și Infernul nu cred că sunt niște locuri, ci două categorii de oameni. Ei pot fi amândouă, în același timp, fără vreun motiv anume. Depinde doar de noi ce alegem să fim în viețile celorlalți. Am ales să folosim cercul ca definiție vizuală a dragostei în videoclip pentru că este simbolul Universului, al echilibrului, al ciclicitații și al renașterii. Cred că doar prin dragoste ne putem vindeca pentru că dragostea este religia care stă la bază oricărei religii”, declara Cornel Ilie, liderul Trupei VUNK.
Feli mărturisește că s-a îndrăgostit de piesă încă de la primele acorduri: “Toți demonii mei” este o piesă pe care am auzit-o în fază de schiță. Avea doar refrenul. Am simțit din prima că eu și Cornel rezonăm frumos muzical și, mai târziu în studio, ne-am mulat perfect unul după celalalt pictând, din punctul meu de vedere, o poveste de dragoste altfel față de cele pe care le am mai citit/ascultat până acum. Întotdeauna am considerat trupa Vunk o trupă…altfel! Mi-au plăcut mesajele pieselor lor (chiar și cele greu de acceptat și uneori de înțeles de societate), pentru că unele te lovesc cu realitatea de care în general vrei sa fugi.”, a declarat Feli despre colaborarea cu Trupa VUNK.
“Am ales să colaborăm cu Feli pentru că este una dintre cele mai puternice voci feminine și se potrivește perfect cu mesajul acestei piese. Mă bucură foarte tare că a avut încredere în cântecul ăsta și în tot conceptul”, adaugă Cornel Ilie.
Mai este foarte puțin până ce Feli Donose va deveni mamă pentru prima oară. Recent, artista a făcut declarații uimitoare în cadrul emisiunii de la Antena Stars, despre iubitul ei și despre perioada dificilă prin care a trecut. Vedeta s-a îngrășat 9 kilograme.
Citește și
Bucureștiul, paralizat astăzi de două evenimente. Harta străzilor închise pentru mașini