La început de carieră, undeva prin 1990-1991, Anca Lupeș a fost nevoită să demonstreze că este „brains over looks”, adică să se impună în industrie prin cum gândește și abia apoi cum arată. Spune că era foarte tânără și nu știa mare lucru, dar avea ambiția să învețe repede. 

„Industria muzicală era un sistem misogin prin excelență, combinat cu misoginismul adânc înrădăcinat în mentalul poporului român. Deci destul de greu să-i convingi pe bărbații-colegi că poți mai mult decât să răspunzi la telefon zâmbind cuceritor”, explică ea. 

Femei în industria muzicală din România, despre misoginism și respect: „Acolo unde eu «mă crizam», un bărbat «se impunea»”
Anca Lupeș, fondatoarea Mastering The Music Business (MMB)

Astăzi, Anca Lupeș este fondatoarea Mastering The Music Business (MMB), primul și cel mai mare eveniment pe teme de industrie muzicală din țară, aflat la a șasea ediție. În cadrul evenimentului care se desfășoară în perioada 31 august – 2 septembrie la București, există și un program de mentorat dedicat femeilor, MEWEM (Mentoring Program for Women Entrepeneurs in Music Industry), primul din țară. 

Dintre mentorii care participă în program fac parte și Carina Sava (Fondatoare & Artist Manager Watermelon Agency), și Anamaria Hâncu (manager de comunicare Inna & Antonia). Cele trei au vorbit pentru Libertatea despre parcursul lor într-o industrie dominată de bărbați. 

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

„Simțeam că anumite negocieri ar fi fost mai simple, dacă eram și eu bărbat”

Încă din 2007, Carina Sava a început să lucreze cu Tudor Chirilă și Vama, ca freelancer, iar în 2008, la Agenția de Vise. A simțit că lucrează cu adevărat în industria muzicală atunci când a preluat managementul Vama și a început să înțeleagă mai bine cum funcționează lucrurile și oamenii din domeniu. 

Femei în industria muzicală din România, despre misoginism și respect: „Acolo unde eu «mă crizam», un bărbat «se impunea»”
Carina Sava, fondatoarea Watermelon Agency, reprezintă în prezent trupa VUNK

Își amintește cum inițial simțea că nu este luată în serios de colaboratori. Este un efort constant să lucrezi mai ales cu bărbați, cu atât mai mult când manageriezi o trupă pop-rock de bărbați, explică ea. 

Ai echipe tehnice formate din bărbați, cei mai mulți manageri de locații sunt tot bărbați. Uneori, simțeam că anumite negocieri ar fi fost mai simple, dacă eram și eu bărbat, că percepția ar fi fost diferită. Acolo unde eu mă crizam, un bărbat se impunea.

Carina Sava, Watermelon Agency:

Pe de altă parte, colega ei de breaslă Anamaria Hâncu se consideră mai degrabă norocoasă, fiindcă n-a trecut niciodată prin situații complicate doar din cauza faptului că este femeie. Munca enormă și constantă din industrie e un factor care însă te poate copleși. 

„Uneori, din cauza multitudinii de lucruri de făcut, ajungi să-ți pui întrebări serioase dacă reușești să mai faci toate task-urile așa de bine pe cât știi că poți”, spune ea.

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal
Recomandări
Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

Anamaria Hâncu a intrat în domeniu în 2011, când primul ei job a fost de PR Executive pentru Inna. Ulterior, a început să lucreze cu nume sonore precum Carlas Dreams, Vanotek, The Motans, Nicoleta Nucă sau Irina Rimes. 

Femei în industria muzicală din România, despre misoginism și respect: „Acolo unde eu «mă crizam», un bărbat «se impunea»”
Anamaria Hâncu, PR pentru Inna și Antonia

Numărul femeilor în industrie crește

Deși dominată de figuri masculine, industria muzicală românească s-a schimbat în ultimele două decenii, cu tot mai multe femei care ajung în funcții relevante din domeniu, crede Hâncu. 

Parcursul nu este însă unul simplu. Majoritatea femeilor lucrează pentru agenții de booking deținute de bărbați, iar în poziții de top management doar puține femei din industrie ajung. Se întâmplă la nivel internațional, nu doar în România. 

Anca Lupeș se arată însă optimistă că lucrurile se vor schimba, mai ales că regulile de azi impun egalitate între femei și bărbați la toate nivelurile.  

Gestionarea emoțiilor 

Experiențele din industrie diferă însă odată cu anii de experiență care „te călesc”. Carina Sava își amintește că nu de puține ori a observat că se aplică un dublu standard femeilor față de bărbați, când vine vorba de emoții. 

„Uneori, am reușit să-mi țin emoțiile sub control și, chiar și așa, mi se pare că sunt percepută ca «dificilă» și «exagerată», acolo unde un bărbat probabil ar fi fost admirat pentru că își apără artistul”, explică ea. 

Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță
Recomandări
Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță

Recunoaște însă că unele situații erau amplificate și de neîncrederea în ea. Treptat, a învățat să-și manifeste autoritatea cu mai mult calm și fermitate. 

Există neîncredere în femeile din industrie?

O brumă de neîncredere față de femeile din industrie a simțit însă și Anca Lupeș, din experiența proprie, dar și a altor colege. „Atunci când o femeie și un bărbat – colegi – merg la o întâlnire, tendința e ca interlocutorul să vorbească doar cu bărbatul. Mai ales când bărbatul e și un artist în vogă”, explică ea.

Își amintește un episod trăit cu directoarea unui post TV privat, care s-a întors cu spatele la ea și a discutat doar cu colegul ei. „Pe moment, nu am reacționat, dar la întâlnirile următoare l-am trimis doar pe el”.

Să fii femeie în industrie vine la pachet cu avantaje și dezavantaje. „Nu este totul în alb și negru”, spune și Carina Sava.  

„Privind în urmă, mă gândesc că uneori aș fi fost tratată altfel dacă eram bărbat, pentru că e foarte posibil ca un bărbat sa fi acționat altfel decât o făceam eu, poate cu mai multă încredere și siguranță”, explică ea. 

Avantajul de a fi femeie însă constă în încrederea foarte mare acordată ei tocmai de către artiștii pe care-i manageriază. 

Importanța sănătății mintale în industria muzicală

Dincolo de obstacolele sau de beneficiile date de gen, stă multă muncă, spun toate trei la unison. Anca Lupeș este propria ei șefă de 17 ani, dar pentru asta a muncit mult, a absolvit un masterat la Berklee College of Music, în SUA, „care n-a fost tocmai ieftin”, și a investit constant în dezvoltarea ei. 

Și pentru a rămâne „sănătoase” într-un domeniu alert și cu multă presiune, unele dintre ele au apelat la psihoterapie. „Industria noastră vine la pachet cu multe presiuni, situații greu de gestionat și amplifică niște angoase preexistente”, spune Carina Sava, care atrage atenția asupra nevoii de a se vorbi mai mult despre sănătatea mintală în domeniul muzical. Indiferent că e vorba despre femei sau bărbați, despre artiști sau profesioniștii din spatele scenei, explică ea. 

„Ca să reușești în industrie, trebuie să fii la fel de disciplinată ca un soldat”

Întrebate ce sfaturi ar avea pentru o artistă la început de drum, Anamaria Hâncu pune accentul pe muncă și pe o echipă care să o susțină, să o ajute să construiască și să aibă încredere în puterile ei. 

Carina Sava îi recomandă să citească biografii și autobiografii; să caute oportunități de a vorbi cu alte artiste pe care le admiră, despre cum arată lumea dincolo de glam. Și să se întrebe ce-și dorește să obțină de la o carieră în muzică. 

Să se gândească la industria muzicală ca la armată: ca să reușești în această industrie, trebuie să fii la fel de disciplinată ca un soldat, să te antrenezi și să muncești la fel de mult și să fii mereu gata de război, adică de scenă. 

Anca Lupeș, fondatoarea Mastering The Music Business:

Un festival organizat de femei, doar cu femei artiste în România?

Femei în industria muzicală din România, despre misoginism și respect: „Acolo unde eu «mă crizam», un bărbat «se impunea»”
Participante la Statement Festival din Gothenburg, Suedia, 31 august 2018. Festival dedicat femeilor, persoanelor non-binare și persoanelor trans | FOTO EPA

Ideea unui festival organizat de femei, doar cu femei s-a întâmplat deja în Suedia, în 2018, la inițiativa Emmei Knyckare, comediană și om de radio, după o serie de agresiuni sexuale și patru violuri, la ediția din 2017 a celui mai mare festival de muzică din țară, Bråvalla, care a dus la anularea acestuia în 2018. Statement Festival a fost însă considerat discriminatoriu la adresa bărbaților, conform legilor din Suedia. 

Cum s-ar vedea un astfel de festival în România? Carinei Sava îi surâde ideea, dar i-ar plăcea să contribuie și bărbați. Femeile n-au nevoie de tratament preferențial, dar trebuie să aibă mai multă încredere, e de părere Sava. 

„Asta e una dintre diferențele importante dintre femei și bărbați: acolo unde ei înaintează și iau ce cred că li se cuvine, noi stăm și rumegăm și ne blocăm în sindromul impostorului”, completează ea.

Nici Anca Lupeș nu vede „segregarea” ca pe o soluție.

„Hai sa împărțim aceeași lume, e loc pentru toți. Și mai cred că femeilor nu trebuie să li se facă loc doar pentru că sunt femei, ci numai dacă sunt pricepute la ceea ce fac. Dar dacă sunt pricepute, să fie recunoscute, apreciate și recompensate pe măsură”, concluzionează ea.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
FANATIK.RO
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI