TIFF a pornit la drum acum 43 de ani, în 1976. Fondatorii festivalului au fost Bill Marshall, Dusty Cohl și Henk Van Der Kolk. Cei trei au decis să aducă cele mai bune filme din întreaga lume la Toronto. Totul cu gândul de a crește industria cinematografică din Canada, dar și din interese comerciale.

Festivalul de Film de la Toronto, cel mai mare din America de Nord, este următoarea „oprire” a documentarului „Colectiv”. Filmul, inclus pe lista celor 25 de filme selecționate
Afișul primei ediții a Festivalului de Film de la Toronto

La început s-a pornit la drum cu o mână de oameni, dar an de an departamentele festivalului s-au dezvoltat. Evenimentul a devenit unul din ce în ce mai important. Sute de persoane din peste 30 de departamente au ajuns că coordoneze edițiile Festivalului de Film de la Toronto. Și așa evenimentul a devenit unul de referință pentru regizori, actori și producători. Logistica s-a dezvoltat și ea, iar mii de cinefili din întreaga lume nu au mai ratat edițiile Festivalului din Toronto.

Festivalul de Film de la Toronto, cel mai mare din America de Nord, este următoarea „oprire” a documentarului „Colectiv”. Filmul, inclus pe lista celor 25 de filme selecționate
Unul dintre directorii festivalului, cu afișul primei ediții a TIFF, din 1976
Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea
Recomandări
Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

Wayne Clarkson a fost cel care s-a ocupat de buna deșfășurare a festivalului începând cu 1978. A stat la conducere până în 1986, când Leonard Schein i-a luat locul. A stat aici doar un an, pentru ca Helga Stephenson să preia frâiele evenimententului (1987-1994), iar rolul de regizor i-a revenit lui Piers Handling. Directorii s-au tot schimbat odată cu trecerea anilor. Ultimul a fost Handling, care a decis să demisioneze la finalul ediției de anul trecut. Acesta a făcut parte din staff timp de 36 de ani, ocupând mai multe funcții importante.

Cu limuzinele spre Festival

Prima ediție a durat 7 zile și s-a desfășurat în perioada 18-24 octombrie 1976, iar primul film proiectat din totalul de 127 a fost „Cousin”.

Festivalul de Film de la Toronto, cel mai mare din America de Nord, este următoarea „oprire” a documentarului „Colectiv”. Filmul, inclus pe lista celor 25 de filme selecționate
Liza Minnelli și Peter O’Toole, la TIFF 1976

De la prima ediție nu au lipsit Jack Nicholson și Julie Christie, dar nici pelicula realizată în Statele Unite ale Americii „Harlan County”, de Barbara Kopple, care a obținut, după Festivalul de la Toronto, premiul Oscar pentru cel mai bun film documentar.

Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO
Recomandări
Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO

Rezultatele s-au îmbunătățit după primul an și au crescut masiv în cel de-al doilea. Festivalul s-a mutat în septembrie, pentru a avea pe covorul roșu mai multe vedete, dar și mai mulți reprezentanți ai presei.

În 1978, deschiderea a fost una nocturnă, iar Festivalul a fost confundat inițial cu cel de la Montréal, pentru că participau aceleași filme, aceleași vedete, iar publicul era confuz. Rivalitatea a fost una foarte mare până la jumătatea anilor ’90, atunci când Toronto a bătut Montréal  la toate capitolele.

Festivalul a mai bifat un punct important la începutul anilor ’80 cu zile dedicate lui Martin Scorsese (1982) sau Robert Duvall (1983). Filmul „Diva” al lui Jean-Jacques Beineix a devenit unul internațional, după ce-a produs multă rumoare după lansarea la Toronto.

Ediția din 1983 s-a deschis cu „The Big Chill” al lui Lawrence Kasdan, o producție care l-a început nu era privită cu ochi buni de „Columbia Pictures”. La premiera acestuia au participat Glenn Close, Kevin Kline și William Hurt, care au venit la teatru într-o limuzină de lux. Anul următor a existat un tribut adus lui Warren Beatty, iar recunoașterea internațională pentru peliculele lansate aici a început să crească din ce în ce mai mult.

Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la președinția Moldovei, sponsorizat cu bani din România. Afaceristul care i-a plătit o vacanță de lux
Recomandări
Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la președinția Moldovei, sponsorizat cu bani din România. Afaceristul care i-a plătit o vacanță de lux
Festivalul de Film de la Toronto, cel mai mare din America de Nord, este următoarea „oprire” a documentarului „Colectiv”. Filmul, inclus pe lista celor 25 de filme selecționate
Echipa ”The Big Chill” (”Marea răceală”), filmul care a deschis ediția din 1983 a TIFF. Ulterior, filmul regizat de Lawrenec Kasdan, care îi are ca actori principali pe Glenn Close, Tom Berenger, Jeff Goldblum și William Hurt, a fost nominalizat la Oscar.
Festivalul de Film de la Toronto, cel mai mare din America de Nord, este următoarea „oprire” a documentarului „Colectiv”. Filmul, inclus pe lista celor 25 de filme selecționate
James Woods (stânga) și Alan Arkin, la Festivalul de Film de la Toronto 1985. Actorii au jucat împreună în filmul canadian Joshua Then and Now

8 premii Oscar, după premiera mondială de la Toronto

În 1988 s-a lansat un program de noapte care oferea iubitorilor de filme proiecții până seara târziu, iar decizia organizatorilor a fost un real succes.

Festivalul de Film de la Toronto, cel mai mare din America de Nord, este următoarea „oprire” a documentarului „Colectiv”. Filmul, inclus pe lista celor 25 de filme selecționate
Charlize Theron și James Spader, la ediția din 1996 a TIFF

Celebra revistă Variety a scris în 1998 că „Festivalul este al doilea cel mai important după Cannes din punct de vedere al activităților”. Un an mai târziu, criticul de film Roger Ebert a declarat că, „deși Cannes este mai mare, Toronto este mult mai util și mai important!”. 

Festivalul de Film de la Toronto, cel mai mare din America de Nord, este următoarea „oprire” a documentarului „Colectiv”. Filmul, inclus pe lista celor 25 de filme selecționate
TIFF 2002

În 2007, jurnaliștii revistei Time au remarcat că TIFF „a crescut de la a fi cel mai influent festival de film de toamnă la cel mai influent festival de film”.

În 2008, „Slumdog Millionaire” a avut premiera mondială la Toronto, apoi a câștigat 8 premii Oscar și o mulțime de alte distincții importante în întreaga lume.

Pentru prima dată în ultimii ani, un film non-canadian a deschis TIFF în 2009, „Creation” de Jon Amiel”. S-a mai întâmplat cu „Looper” (2012), „The Judge” (2014) și „The Magnificent Seven” (2016).

În 2014, festivalul și-a extins locațiille și-a devenit mult mai prietenos pentru public și turiști. Au apărut mai multe activități stradale, zone de food și locuri de concerte.

Același lucru se va întâmpla și-n 2019. Va fi pentru a șasea oară consecutiv când lumea este invitată să iasă în stradă pentru cea mai mare petrecere a anului, care are loc chiar în perioada Festivalului.

În istoria festivalului, cele mai importante filme premiate sunt: „The Princess Bride” (1987), Roger&Me” (1989), „Strictly Ballroom” (1992) și „Amélie” (2001).

Festivalul de Film de la Toronto, cel mai mare din America de Nord, este următoarea „oprire” a documentarului „Colectiv”. Filmul, inclus pe lista celor 25 de filme selecționate
Actorul André the Giant, la premiera filmului
„The Princess Bride”, în 1987

Și filmele canadiene au strălucit la TIFF: „Le déclin de l’empire américain” (1986), „The Hanging Garden” (1997) și „Eastern Promises” (2007).

România nu lipsește de pe listă!

Filmul „Colectiv”, un amplu documentar despre tragedia din clubul bucureștean și despre culisele retrezirii societății civile în România, se află pe lista selecției oficiale la Festivalul de la Toronto 2019. Iar bucuria este cu atât mai mare pentru că doar 25 de filme din toată lumea au fost selecționate în acest an pe lista oficială a documentarelor la TIFF! 

Filmul lui Alexander Nanau va avea premiera nord-americană pe 6 septembrie, după ce, pe 4 septembrie, a rulat la Festivalul de Film de la Veneţia, în afara competiţiei. Efortul de producţie a fost unul amplu, constând în 14 luni de filmare şi 18 luni de montaj, implicând peste 60 de oameni din echipa extinsă, din cinci ţări şi nouă naţionalităţi.

Când au loc proiecțiile documentarului „Colectiv” la Toronto

  • 6 septembrie (vineri), Scotiabank hall
  • 8 septembrie (duminică), Jackman Hall (AGO)
  • 12 septembrie (joi), Scotiabank hall

La cea de-a 44-a ediţie a Festivalului de Film de la Toronto, care va avea loc între 5 şi 15 septembrie, vor fi acordate marele premiu pentru lungmetraj, premiile publicului pentru cel mai bun documentar, dar şi pentru secţiunea „Midnight Madness”, dedicată peliculelor de groază şi neconvenţionale, şi trofeul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film (FIPRESCI).

CIFRELE PRIMEI EDIȚII DIN 1976

  • Durata festivalului: 7 zile (18-24 octombrie 1976)
  • Numărul filmelor: 127
  • Numărul țărilor participante: 30
  • Program oficial: o pagină, pe o singură față!
  • Spectatori: 35.000
  • Locații proiectare: trei
  • Prețul biletelor: 2 dolari
  • Jurnaliști acreditați: 145
  • Loc de desfășurare: Hotelul Windsor Arms
  • Numărul galelor: 1
  • Bilete vândute: 35.000

CIFRE INEDITE DIN ISTORIA FESTIVALULUI

  • Cel mai lung film a avut 272 de minute: „Mysteries of Lisbon” (2010)
  • Cel mai scurt film a avut doar 20 de secunde: „Straightscaping” (2010)
  • Primul film proiectat la festival: „Cousin” (1976)
  • Din 1976 și până în prezent au fost proiectate 9.881 de filme
  • Dintre filmele proiectate din 1976 și până în prezent, 2.199 au fost canadiene
  • 600 de dolari este amenda pe care a plătit-o Sean Penn după ce-a fumat la conferiță (2006)
Festivalul de Film de la Toronto, cel mai mare din America de Nord, este următoarea „oprire” a documentarului „Colectiv”. Filmul, inclus pe lista celor 25 de filme selecționate
Festivalul de Film de la Toronto, cel mai mare din America de Nord, este următoarea „oprire” a documentarului „Colectiv”. Filmul, inclus pe lista celor 25 de filme selecționate
Festivalul de Film de la Toronto, cel mai mare din America de Nord, este următoarea „oprire” a documentarului „Colectiv”. Filmul, inclus pe lista celor 25 de filme selecționate

Despre Festivalul de la Toronto, care începe azi, și despre cum a fost primit documentarul Colectiv la Veneția s-a vorbit și în emisiunea LA FIX. Urmăriți VIDEO:

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
Știrileprotv.ro
Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Minerva anunță zodiile care își schimbă viața pe final de an. Au noroc uriaș de bani și nimic nu le stă în cale
FANATIK.RO
Minerva anunță zodiile care își schimbă viața pe final de an. Au noroc uriaș de bani și nimic nu le stă în cale
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
GSP.RO
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
FANATIK.RO
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Unica.ro
Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Observatornews.ro
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor
HOROSCOP
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI