„Fetițele mele și-au dorit foarte mult schimbarea. Am încercat și cu greu am reușit, dar am reușit până la urmă. Sunt aproape de casă, sunt la una dintre cele mai renumite și de prestigiu școli din zona noastră, este o școală importantă. Au luat examenele cu brio! Este important că și-au dorit și am reușit, până la urmă, pentru că nu puteam singur”, a declarat Pepe pentru Spynews.ro.
Pepe spune că unul dintre principalele motive pentru care și-a dorit, atât el, cât și cele mici să facă această mutare, a fost distanța și timpul pierdut în trafic.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5
„La un moment dat, în urmă cu vreo doi ani de zile, am pus problema mutatului la o școală care să fie mai aproape de casă.
Motivul principal era distanța, pentru că ele erau undeva în Colentina, acolo unde au început școala pregătitoare, aveam în zonă o afacere, era alta situația. Petreceam în trafic, dimineața, câte jumătate de oră, 45 de minute, mai prinzi o ploaie, mai prinzi o ninsoare… Evident, dacă tot faci o mutare, vrei să fie mai bine copilul.”, a mai adăugat artistul
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
„După ce nu am reușit să le mut din clasa a V-a, pentru că nu a fost posibil efectiv, nu intru în discuții pentru că nu vreau să supăr pe nimeni, dar cine înțelege, înțelege.
Maria nu a mai vrut la școala la care era, i se impuneau anumite lucruri, limba turcă obligatoriu, anumite restricții, copilul s-a mărit, nu mai puteai să… În clasele primare a fost ok. Am început să vizităm alte școli și s-a rezolvat, a început tati acțiunea”, a mai spus cântărețul pentru sursa citată.
În ce țară a fost introdus pentru prima dată dreptul de vot pentru femei?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai mare democrație din lume după numărul de alegători?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară europeană o dictatură de zeci de ani s-a prăbușit într-o singură zi, după ce tinerii soldați au ales să-și pună flori în arme, în loc de gloanțe?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Există țări unde votul este obligatoriu și se aplică sancțiuni pentru absenteism?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Exista o formă de „alegeri locale” în Evul Mediu european?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor