„Sunt sigură că DUMNEZEU s-a amuzat teribil, când am programat-o să o nasc de Mărțișor! Că așa am vrut EU! Și a venit pe lume, la 27 februarie! Că așa a vrut EA!

Și acum privesc această îmbrățișare a noastră, într-un moment limita din Asia Express și-mi dau seama ce legătură unică, tainică și binecuvântată este între noi! De 22 de ani! La mulți ani MARIA SPERANȚA! Și vouă, tuturor, o primăvară după sufletele și faptele voastre!”, a scris actrița în vârstă de 65 de ani în mediul online pentru fata ei.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Adriana Trandafir este tare mândră de Maria Speranța, fata care nu a urmat pasiunea mamei sale. Tânăra a studiat la Haga și a urmat un drum complet diferit în viață, departe de lumina reflectoarelor.

Fiica actriței a depășit de ceva timp de vârsta majoratului, transformându-se cu trecerea anilor într-o adevărată domnișoară. „Maria Speranța este studentă la Haga, la Relații Internaționale, face Marketing. Când și-a făcut dosarul ca să fie admisă la facultate, Maria Speranța a avut de completat un chestionar.

Și una dintre întrebări a fost – nu mi-a spus, dar am văzut: care este cel mai greu lucru pe care l-a rezolvat? Iar ea a spus: «Cel mai greu lucru pentru mine a fost să ies din umbra mamei mele și lumea să mă recunoască după umbra mea». M-a durut foarte tare, pentru că eu nu am fost o mamă care să îi scoată în față, să se afișeze cu ei, să spun tot timpul că sunt copiii mei, nu… Maturitatea asta m-a durut, dar a fost o durere care mi-a făcut și bine”, spunea Adriana Trandafir într-un interviu pentru libertatea.ro.

Maria Speranța și Adriana Trandafir au făcut echipă în cel mai recent sezon de la „Asia Express”, cele două au arătat acolo că au o relație mamă-fiică foarte bună.

Urmărește-ne pe Google News