Acest proiect a dat șansa unor tineri să ia contact direct cu lumea artei și a creației, într-o locație special creată de designerul Eli Lăslean.

Eli Lăslean dezvăluie că își dorea de foarte mult timp să deschidă un astfel de centru în Arad, pentru a putea da șansa tinerilor să ia contact cu lumea creativă.

„De la mama mea am învățat să mânuiesc acul și ața, foarfecele… am învățat să cos, să tricotez, să croșetez, să creez frumuseți. Din mânuțele mele s-au născut mici opere de artă, de care îmi amintesc cu drag. În școală am învățat să cos la mașină și am descoperit satisfacția de a fi harnică, în orele de atelier Apoi am căutat tipare în revista Burda și am început să-mi fac primele hăinuțe.

eli-laslean-eveniment-ambasador-violeta-banica-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

De la prima rochiță croită pe podeaua camerei mele și până la rochiile primei doamne, aplaudate de Brigitte Macron, a fost cale lungă. Despre acest drum și cum se poate ajunge la succes îmi propun să le povestesc copiilor, tinerilor, să-i inspir pe cei care își doresc un SUCCES autentic în viață și carieră”, a declarat Eli.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Timp de 4 săptămâni, 120 de copii cu vârste între 6-15 ani au trecut prin mai multe procese creative, iar la final, cei mici au primit diplome de participare, dar s-au putut mândri și cu obiectele realizate de ei în cadrul proiectului.

Violeta Bănică, discurs emoționant

Violeta Bănică a fost alături de cursanți la festivitatea de absolvire, le-a înmânat diplome și a avut și un mesaj special pentru aceștia.

„Eu sunt foarte fericită să fiu aici. Nu sunt genul de persoană care promovează sau se duce să vadă proiecte în care nu crede. În momentul în care am auzit că Eli (cea care mi-a făcut această rochie minunată, chiar de prințesă, și mă simt de parcă sunt la un bal), în momentul în care am auzit că Eli face acest proiect și că poate să dea speranță atâtor copii, am spus că trebuie să fiu aici.

Văd cum îmi iau un zbor, cum vin cu mașina, cum alerg, până la Arad de la București, ca să văd acest lucru minunat care se întâmplă astăzi. Sunt atât de mândră și de fericită că pot face parte din proiectul tău, Eli, din viața ta și din tot ce urmează să faci, pentru că sunt sigură că acest proiect va duce la oportunități mult mai mari”, a spus Violeta, în cadrul evenimentului de la Arad.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (9)

mariussorin75   •   16.08.2023, 12:10

Bravo ei!

Andreeafunduc   •   15.08.2023, 20:34

O adolescenta care s-a dezvoltat foarte frumos

EmiM   •   15.08.2023, 14:54

felicitari

Vezi toate comentariile (9)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
FANATIK.RO
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI