Adriana Simionescu a urcat vineri seara pe scena de la Vocea României și a reușit să impresioneze juriul cu vocea ei. Cu toate astea, Horia Brenciu a fost singurul care a vrut-o în echipa lui.

„Hei! Bună! Sunt Adriana Simionescu și ne vedem la Vocea, de la ora 20.30”, a scris sora lui Karmen pe contul de socializare, cu câteva ore înainte de a se difuza a treia ediție pe nevăzute din acest sezon.

Adriana Simionescu studiază de ani de zile muzică alături de profesori, merge în studiouri unde întregistrează și se pregătește intens pentru viitorul ei. Vrea să devină o artistă cunoscută, așa cum este și sora ei, Carmen Simionescu.

Adriana Simionescu a cântat „My Kind of Love” (Emeli Sande)

În această seară, în premieră pe scena Vocea României, două surori au prezentat un duet pentru un loc într-una dintre cele patru echipe. Cele două își propun să facă pasul spre o scenă mai mare unde să-și poată demonstra talentul.

La fel ca în fiecare vineri, lupta dintre cei patru antrenori devine din ce în ce mai puternică pentru concurenții pe care și-i doresc! În timp ce Smiley, Brenciu și Tudor vor încerca prin tot felul de metode să convingă o concurentă că locul ei este în echipele lor, Irina le va da lovitura de grație: „Bărbații, în general, promit. Libertatea ta își va găsi locul în cosmosul meu!”, spune artista.

Reacția lui Tudor Chirilă

Tudor Chirilă a avut o reacţie emoţionantă după prestaţia concurentei: „Eu aş vrea să-ţi mulţumesc pentru faptul că tu consideri «Vocea României» locul în care este fără discuţii faptul că ascensiunea unui concurent nu ţine decât de evoluţia lui şi în niciun caz de jocuri de culise şi aşa mai departe. Întotdeauna lumea de acasă crede că noi suntem nişte păpuşi în nişte scaune, care am putea să acceptăm diverse manevre de culise vizavi de ascensiunea unuia sau altuia dintre concurenţi“. „Şi mă bucur că vine un tânăr ca tine care spune am venit la «Vocea României» ca să scap tuturor comentariilor care vin să spună despre mine că nu sunt produsul muncii mele, ci produsul relaţiilor tatălui meu. Ştiu ce înseamnă să duci povara unui nume, te admir pentru dorinţa ta de a demonstra lucrul ăsta şi îmi pare foarte bine că Horia s-a întors şi vă doresc mult succes împreună“, a continuat Chirilă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News