,,Anul acesta au fost foarte multe schimbări, prima care m-a șocat din acest punct de vedere a fost tortul, pentru că nu și-a mai dorit tort cu personaje, a vrut un tort simplu. Acesta a fost primul semnal de alarmă. Apoi, clasica petrecere cu toți colegii și toți prietenii la un loc de joacă nu a mai avut loc. A spus ca anul acesta își dorește ceva foarte restrâns, cu foarte puține persoane. Și-a dorit să meargă la escape room, unde există un maxim de 6 persoane, așa că și-a ales doar 5 prieteni.”, a declarat Ela Crăciun.
De departe unul dintre cele mai așteptate momente a fost cel în care Alesia și invitatele ei au ales să continue aniversarea și pe timpul nopții cu o petrecere în pijama, desfășurată într-un decor deosebit și care a culminat cu un sleepover în corturile montate pentru sărbătorită și invitatele sale, în noul dormitor al fiicei Elei Crăciun.
,,Alesia și prietenele ei au fost absolut încântate de ideea unui sleepover la cort. Au stat, s-au jucat, și-au făcut măști. A fost foarte frumos. Aș fi fost și eu tentată să dorm la cort, dacă nu eram atât de obosită din cauza examenelor din sesiune”, a completat Ela Crăciun.
Pentru că timpul a trecut foarte repede și prezentatoarea tv este încă foarte atașată de imaginea copiilor săi la cea mai fragedă vârstă, Ela Crăciun este vizibil emoționată atunci când realizează că pentru fiica sa începe o nouă etapă de dezvoltare și că este deja în plină transformare spre a deveni o autentică domnișoară:
,,Îmi dau seama că trece timpul. Îmi doresc să fie din nou micuță și drăgălașă, însă nu îmi doresc decât să fie liniștită și fericită și să își găsească menirea ei în viața, ceva care sa o facă fericita. Asta îmi doresc pentru ea.”, a concluzionat Ela Crăciun în lacrimi.