„În ziua în care trebuia să nasc, pe 1 august 2019, m-am trezit târziu… pe la 1-2. M-am machiat, mi-am făcut bucle, m-am îmbrăcat frumos și am ajuns la spital.

Acolo era toată familia mea, i-am pupat, mi-au urat succes, am intrat și m-am pregătit pentru sala de operații. Am stat la perfuzii cam o oră și am intrat în sala de operații. Am fost foarte relaxată.

Am optat pentru anestezia de la jumătate în jos. A fost dureroasă, se face în coloană, dar am trecut ușor peste. Te întinzi, simți cum îți amorțește corpul… În timpul ăsta am fost super ok, asistentele vorbeau cu mine, le-am cântat, a fost foarte bine.

Și a ieșit fetița. Când i-am auzit glasul, am izbucnit în plâns. A fost cel mai emoționant lucru din lume. Am simțit că sunt cea mai puternică femeie și că pot face absolut orice. Nu există cuvinte să povestești așa ceva. Am pupat-o pe ambii obraji și i-am zis să facă gropițe. Totul a durat 10 minute, a povestit Carmen Simionescu într-un Instastory.

Carmen Simionescu a avut probleme în sala de naștere. „Urlam la asistente”

Karmen a relatat un incident petrecut după ce a fost scoasă
micuța. Au fost probleme în momentul în care a fost cusută, însă a trecut
repede, deși cu emoții, peste inconveninent.

„Mai mult a durat să mă curețe, să mă coasă. O sa vă zic un incident urât. Eu eram operată, deschisă pe masă și auzeam doctorița spunându-i unei rezidente ‘Nu așa, coase încă o dată. Nu așa. Și îi dădea peste mână. Într-un final, m-au cusut și m-au mutat de pe un pat pe celălalt ca să mă poată scoate din sala de operații. Ai mei toți erau galbeni la față, continuat artista.

Din păcate, probleme mai mari a avut din momentul în care a ajuns la reanimare, când calmantul nu și-a mai făcut efectul pentru că a stat cu mâna îndoită, pe telefon.

Vedeta a catalogat episodul ca cel mai groaznic din viața sa.

„Eram sub anestezie și vorbeam aiurea. Am ajuns la reanimare. I-au lăsat pe ai mei să vină pe rând. Eram cu machiajul întins că plânsesem, dar eram ok. Arătam foarte bine la față, așa mi-au zis ei. După ce ajungi la reanimare începe să se ducă efectul anesteziei.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Se face calmant. Pentru că stăteam pe telefon, pentru că mâna era îndoită, calmantul nu a ajuns în corp. Și am stat o oră fără calmant. Îmi simțeam operația pe viu. Simțeam că mor! Urlam la asistente să-mi facă ceva. A fost cea mai groaznică oră din viața mea”, a precizat cântăreața.

Urmărește-ne pe Google News