„Noi ne cunoaștem de aproximativ 3 ani. Ne-am cunoscut printr-un grup comun de prieteni, ulterior ne-am întâlnit prin diverse emisiuni, pe la diverse evenimente.

El m-a cunoscut înainte să plec eu în Italia, eu am stat acolo câteva luni. Ulterior, m-am întors pentru a rezolva niște probleme personale și Dumnezeu a rânduit ca eu să rămân în țară”, a declarat fiica lui Aurelian Preda la Teo Show.

„Mi-a fost foarte greu să mă regăsesc pentru că am trecut prin clipe foarte grele, dar eu sunt un om credincios, acest lucru l-am învățat de la tatăl meu.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Dumnezeu le-a rânduit frumos, astfel încât să pot să mă liniștesc sufletește, să mă regăsesc pe mine și să dau de un om pe măsura mea.

El este singurul om care este alături de mine în acest moment”, a mai spus Anamaria Rosa, făcând referire la scandalul dintre ea și Nicușor Iordan de anul trecut.

 
 

Urmărește-ne pe Google News