„Starea sănătății și calitatea vieții pe care o duceam m-au determinat să fac ceva în acest sens. Greutatea corporală excesivă te schimbă în alt om și nu neapărat în unul mai bun. Nu eram fericită, eram nemulțumită de mine. Am reușit să spun nu și asta m-a salvat”, mărturisește aceasta.
Ada a început să slăbească după ce s-a întors de la Londra, unde a locuit o bună bucată de timp. Și spune că nu-i este deloc greu să se mențină. “Menținerea este destul de ușoară, atât timp cât îți iubești corpul mai mult decât gustul mâncării. Țin cont tot timpul de ceea ce am mâncat cu o zi în urmă și mă gândesc constant la ceea ce mănânc. Cel mai greu îmi este însă să renunț la cartofii copți sau prăjiți”, adaugă Ada.
Fiica lui Cornel Palade spune despre ea că în viața de toate zilele este un om simplu, care iubește arta. „Muzica și actoria sunt pe primul loc în viața mea, dar îmi place și să scriu, să desenez, să fotografiez, să dansez. Îmi place natura. Tot ce înseamnă artă mă bucură și îmi aduce liniște.” De fel, Ada este mai energică, așa că cel mai greu la Te cunosc de undeva! îi este atunci când trebuie să stea multe ore la machiaj. Se amuză însă teribil atunci când își vede colegii de sex masculin în travestiți.
Recomandări
Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”
Mai
spune despre ea că are două “mari frici”, să nu fie îngropată de vie și să nu întârzie
la spectacol, și că nu se poate opri din a urmări reality-show-ul “Insula
Iubirii”, de la Antena 1. „Cel mai greu este atunci când trebuie să aștept o săptămână
pentru fiecare episod, dar mă uit la sezoanele trecute”, mai spune ea.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina
Viva.ro
Dan Bordeianu a rupt tăcerea și a spus adevăratul motiv al despărțirii de Adela Popescu, după ani și ani de zile: „M-am îndrăgostit foarte tare de ea. În momentul în care eu am decis să...”
Libertateapentrufemei.ro
Sărbătoare mare vineri, 18 octombrie! Mulți români poartă numele acestui sfânt. Cui trebuie să-i spui „La mulți ani”
FANATIK.RO
Zodiile pe care le lovește Cupidon toamna aceasta. Urmează cea mai romantică perioadă pentru ele
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
FANATIK.RO
Țara care s-a umplut de șerpi mari. Se află în Europa, iar românii o vizitează pentru că e plină de clădiri ce au arhitectură spectaculoasă
Unica.ro
'A cumpărat haine şi încălţăminte pentru copiii dintr-un sat de lângă Bucureşti. A încălţat Isa jumătate de sat'. La doar 10 ani, fiica Oanei Roman a făcut un gest emoționant
Financiarul.ro
Boală contagioasă care ucide în 48 de ore! A fost descoperită în România
Observatornews.ro
"Tombola" de pe TikTok prin care escrocii se îmbogăţesc rapid. Dai bani şi primeşti un "block" la schimb
HOROSCOP
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui