Meadow (16 ani), fiica starului din seria “Fast and furious”, acuză faptul că autovehiculul producătorului german nu dispunea de toate dotările corespunzătoare pentru siguranţa pasagerilor şi avea defecte de construcţie, fiind instabilă, fapt pentru care Porsche Carrera GT e o maşină periculoasă şi nu trebuie să circule pe stradă.
Avocaţii fetei susţin că actorul nu a murit în urma impactului, după ce şoferul a pierdut controlul maşinii şi a intrat într-un stâlp, ci a fost răpus de incendiul care a urmat.
În dosarul depus la instanţă, avocaţii notifică faptul că în momentul impactului centura de siguranţă a exercitat o presiune echivalentă cu sute de kilograme asupra lui Walker, fracturându-i coastele şi pelvisul, făcându- l pur şi simplu captiv în automobilul care a luat foc.
Mai exact, Paul a rămas blocat în maşină timp de un minut şi jumătate, înainte de izbucnirea incendiului în care ar fi murit ars de viu, fapt relevat şi de medicii legişti, care au descoperit că actorul inhalase fum.
“Paul Walker încă mai respira în momentul în care bolidul Porsche Carrera GT a luat foc”, notează avocaţii. În plus, aceştia susţin că Roger Rodas, bărbatul care se afla la volanul maşinii, conducea cu viteza de 100 km/h şi nu cu 150 km/h, cât au spus poliţiştii. Paul a murit la 40 de ani, pe 30 noiembrie 2013, în California.