Sistine Stallone a apărut într-o reclamă pentru celebrul calendar al Love Magazine. Îmbrăcată sumar, tânăra a arătat că are potențial pentru o carieră în modelling.
Ea a spus în urmă cu doar câteva luni că mama ei a învățat-o deja câteva trucuri.
“M-a învățat care sunt unghiurile mele bune, cum să le maschez pe cele proaste, cum să merg pe podium și cum să mă comport când am o anumiă ținută”, a mărturisit Sistine.
Tânăra și cele două surori ale sale – Sophia și Scarlet – au fost deja anul acesta în centrul atenției. Cele trei au fost numite „Miss Golden Globe 2017” , conform tradiției care datează din 1963. Titlul este acordat fiului sau fiicei unei celebrități, iar acesta are datoria de a înmâna prestigioasele trofee în cadrul galei Globurile de Aur.
Sophia (20 de ani), Sistine (18 ani) şi Scarlet (14 ani) sunt cele trei fiice pe care celebrul actor le are cu fostul model Jennifer Flavin, în vârstă de 48 de ani. Sylvester și Jennifer s-au căsătorit în 1997, după ce actorul a pus capăt altor două mariaje.