Micuța simpatică s-a transformat într-o superbă domnișoară. Jasmine are o relație foarte bună cu părinții săi și îi însoțește în vacanțe. De curând, aceștia au fost în concediu în Thailanda, unde au avut parte de zile pline de activități frumoase.

Virgil Ianțu este mândru de fiica lui, iar Jasmine este foarte atașată de tatăl ei. Pe rețelele de socializare, Jasmine, în vârstă de 16 ani, postează multe fotografii, care sunt apreciate de urmăritorii săi. Adolescenta adoră să pozeze, iar în urmă cu doi ani a fost contactată de Andreea Raicu pentru a poza pentru o colecție de haine.

Într-un interviu mai vechi, prezentatorul TV vorbea despre provocările pe care i le aduce faptul că are o fiică foarte frumoasă. „Nu mă sperie nimic, atâta vreme cât Roxana şi cu mine îi suntem alături. Avem o relaţie deschisă şi frumoasă cu Jasmine şi ştiu că o să îşi găsească drumul ei, în care noi o vom susţine”, spunea Virgil Ianțu, potrivit clickpentrufemei.ro.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

„Nu sunt un tată nebun, care şi-ar lăuda fata din orgoliu”

Virgil Ianțu spunea în cadrul aceluiași interviu că fiica lui a moștenit de la el și umor. „E în permanenţă pregătită de replici bune. Ne distrăm tare, mai ales că a împrumutat şi din umorul Roxanei”, a declarat prezentatorul TV.

Vedeta a moștenit talentul vocal de la tatăl său, care a fost preot, și consideră că se aseamănă foarte tare la voce cu el. Jasmine, fiica lui Virgil Ianțu, și-a dezvoltat și ea simțul muzical, ceea ce îl încântă pe tatăl ei.

„Ascultă multă muzică şi asta mă bucura foarte tare. Ce mai face ea interesant (şi sănătos!) este că ascultă nu doar muzica generaţiei ei, ci parcurge perioade muzicale diferite. Dacă vorbim despre talent… e grav. Este extrem de talentată, are o ureche excelentă şi un glas cu o tehnică intuitivă rară – şi nu sunt un tată nebun, care şi-ar lăuda fata din orgoliu”, a continuat să spună Virgil Ianțu pentru sursa mai sus menționată.

 
 

Urmărește-ne pe Google News