În decursul a două luni, băiatul în vârsta de 11 ani a obţinut trei titluri la trei turnee importante de fotbal pentru juniori. La sfârşitul lunii iunie, Filip a fost desemnat cel mai bun jucător în partida pe care echipa sa, DimSoft, a câştigat-o cu 4-1 în faţa celor de la Academia Gheorghe Hagi. Ulterior, în cadrul altei competiţii, „Cupa Respect”, Filip a fost premiat chiar de către Miodrag Belodedici, care a spus despre el că poate deveni în viitor un stâlp al naţionalei de fotbal. În urmă cu o săptămână, Filip a ieşit golgeter în cadrul turneului Braşov Juniors Cup, la categoria sub 14 ani, chiar dacă trofeul a fost câştigat de echipa de juniori a lui Poli Timişoara, care a învins, în urma loviturilor de penalty, echipa engleză West Bromwich Albion. În ritmul acesta, Filip Ilie va ajunge cu siguranţă un fotbalist important pentru România şi va duce mai departe cu succes numele mamei sale, Ruxandra Dragomir, care prin rezultatele sale excelente din tenis a devenit o legendă vie a sportului românesc.

 
 

Urmărește-ne pe Google News